Poliția Română informează că vor lua măsuri drastice cu locatarii care se comportă indecent față de vecini, făcând gălăgie în orele de liniște. La o simplă sesizare telefonică, gălăgioșii se vor trezi cu poliția la ușă
Poliția Română anunță că nu va tolera disconfortul fonic dacă va fi sesizată că anumite persoane nu respectă programul orelor de liniște. Poliția vine cu o serie de recomandări pentru cei care sunt deranjați de vecinii gălăgioși.
Legea prevede anumite ore de liniște, însă intervalul orar poate fi modificat de locatarii unui bloc, printr-o majoritate de voturi. Cei care nu respectă programul de liniște riscă amenzi chiar și de câteva zeci de mii de lei, mai ales dacă sunt recidiviști.
O simplă sesizare telefonică și poliția îl va amenda pe gălăgios
Potrivit legii, programul de liniște e între orele 22.00 şi 08.00, respectiv 13.00 şi 14.00. Acesta poate fi, însă, ajustat de locatarii unei scări de bloc dacă mai mulți dintre ei își dau acordul în acest sens. Programul de liniște stabilit la nivelul unei scări trebuie afişat în mod vizibil la intrarea în bloc.
Reprezentanţii Poliţiei Române au transmis că locatarii deranjați de zgomotul din vecini trebuie să-i anunțe cât mai repede pe agenți, pentru ca aceștia să-i poată prinde în fapt pe gălăgioși.
Să nu ne căutăm singuri dreptatea, doar autoritățile pot interveni
Cei care nu respectă orele de linişte riscă amenzi chiar și de câteva zeci de mii de lei, mai ales dacă sunt recidivişti. Aici sunt incluși şi cei care perturbă liniştea locuitorilor „în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social”.
Polițiștii recomandă ca persoanele afectate de zgomotul vecinilor să nu-i înfrunte ei direct pe gălăgioși: „Prioritară este siguranţa dumneavoastră şi a familiei dumneavoastră”.
Poliția mai avertizează, totodată, că și folosirea aparatelor audio-vizuale cu volumul la intensitate maximă atât în apartamente cât și în curtea blocurilor, în așa fel încât vecinii să fie deranjați, va fi pedepsită în același mod. Cei deranjați nu au decât să formeze numărul autorităților și, imediat, lucrătorii de poliție vor interveni. Cei care nu vor lua în seamă aceste avertismente, vor fi pedepsiți cu amenzi contravenționale conform legii 61/1991, potrivit Observator News.
Iată ce prevede legea în România, la acest moment: „Este interzisă tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 si 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, in locuințele persoanelor fizice sau in oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinatate a acestora.”