Soldații lui Vladimir Putin refuză să lupte în Ucraina și se întorc înapoi în Rusia
În prezent, comandanții militari ruși se confruntă cu provocări legate de atitudinea soldaților ruși, ce se opun ferm războiului din Ucraina. Aparent, mobilizarea forțată a forțelor ruse în republicile separatiste pro-ruse Donețk și Lugansk exacerbează tensiunile sociale și provoacă proteste în Donbas.
Statul Major General din Ucraina a raportat miercuri că elemente nespecificate ale Diviziilor de Asalt Aeropurtat 106 și 76 ale Gărzii (formațiuni de elită ale armatei ruse) au refuzat să lupte împotriva soldaților ucraineni din Lugansk și s-au întors înapoi în Rusia. Amintim faptul că Divizia 76-a de Asalt Aeropurtat a Gărzilor Rusiei a participat anterior la luptele sângeroase din Kiev, Izium și Popasna, ceea ce a dus probabil la demoralizarea soldaților ruși.
În plus, poliția rusă a arestat recent un bărbat rus care a aruncat un cocktail Molotov și a incendiat intenționat o clădire administrativă din Crimeea în semn de protest față de războiul în Ucraina.
Rusia falsifică rezultalele examenelor medicale obligatorii pentru a avea noi recruți
Comandamentul Operațional de Sud al Ucrainei a raportat totodată că birourile de înrolare militară din Peninsula Crimeea falsifică rezultatele examenelor medicale obligatorii (administrate în timpul perioadei de recrutare de vară) pentru a maximiza numărul de recruți.
Deși unii soldați refuză ferm să lupte în Ucraina, alți militari ruși își continuă agresiunile pe plan psihologic. În prezent, forțele rusești intensifică utilizarea operațiunilor psihologice pentru a afecta moralul soldaților ucraineni, potrivit unei evaluări recent a războiului din Ucraina realizată de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) din Statele Unite ale Americii.
Armata Rusă trimite mesaje de amenințare soldaților ucraineni pentru a-i demoraliza complet
Informația respectivă a fost confirmată de către Direcția Principală de Informații din Ucraina (GUR), de a dezvăluit miercuri că forțele ruse au trimis mesaje de amenințare pe dispozitivele personale ale militarilor ucraineni, cerându-le să își trădeze jurământul de serviciu, să depună armele, să se predea sau să dezerteze în Rusia.
Armata Rusiei a trimis mesajele respective atât prin SMS, cât și de pe platforme sociale, precum Telegram, Viber, Signal și WhatsApp. Invadatorii folosesc informații de localizare pentru a amenința soldații ucraineni că îi vor ataca curând sau că le vor ucide familiile.
Dmytro Snegirov, expert militar ucrainean, a remarcat faptul că propagandiștii ruși desfășoară campanii psihologice pentru a deteriora moralul trupelor ucrainene prin difuzarea de informații conform cărora bătălia actuală pentru orașul estic Severodonețk va fi extrem de aprigă, iar orașul respectiv va deveni „următorul Mariupol”.
ISW a emis următoarele concluzii recente referitoare la conflictul din Ucraina:
- Trupele Rusiei au continuat asalturile împotriva pozițiilor ucrainene din orașul estic Severodonețk. În plus, forțele rusești încearcă să flancheze pozițiile ucrainene din regiunea estică pentru a nu fi nevoiți să traverseze râul Siversky Doneț.
- Armata Rusiei continuă operațiunile militare în jurul orașului estic Sviatohirsk și la vest de Lyman pentru a se conecta cu operațiunile lor din sud-est de Izium și pentru a înainta spre Slovyansk.
- Armata Rusiei își intensifică operațiunile militare în nord-vestul regiunii ucrainene Herson, drept răspuns la contra-atacurile recent ale forțelor ucrainene.
- Trupele militare ruse din regiunea ucraineană Zaporojie își concentrează atacurile terestre și atacurile de artilerie în apropierea graniței dintre Zaporojie și regiunea separatistă Donețk și probabil că încearcă să consolideze controlul asupra autostrăzii dintre Vasylivka-Orikhiv și Huliapole pentru a sprijini operațiunile militare din nord-estul Zaporojiei.
- Autoritățile de ocupație susținute de Rusia încearcă să stabilească condițiile pentru a integra politic zonele ocupate în Rusia, dar probabil că acționează independent și într-o manieră incoerentă din cauza lipsei unei autorități de ocupație unificatoare.
- Armata Rusiei a intensificat operațiunile psihologice pentru a degrada moralul soldaților ucraineni.