Pe data de 10 decembrie 2022, la Târgul de carte ,,Gaudeamus”, Florin Piersic, a lansat primul său volum de memorii. Acesta este intitulat „Viaţa este o poveste”. Această acțiune a fost una foarte importantă în cadrul evenimentului.
„Este prima şi ultima mea carte. Asta nici nu am scris-o eu, a scris-o cineva din umbra mea care se cheamă Piersic Florin. Pe mine mă cheamă Florin Piersic”, a declarat Florin Piersic.
În volumul său, marele actor a povestit detalii mai puțin cunoscute din viața sa. Puțini știu că anii de copilărie ai lui Florin Piersic au fost marcați de o uriașă tragedie În familia sa.
Tragedia care i-a marcat toată viața
Anii copilăriei marelui actor au fost însă umbriți de moartea surorii sale, Lucica. Aceasta s-a înecat în apele Prutului pe când avea numai 15 ani.
„Îmi amintesc de ziua cea mai tristă a vieţii mele, când mama, smulgându-se de la brațul tatălui meu, s-a repezit la sicriul în care era Lucica noastră, găsită după patru zile de niște pescari, plutind pe apele nemiloase ale Prutului.
Încercarea ei de a o îmbrățişa mi-a rămas întipărită pe retină, într-un fel pe care nu-l pot povesti Florin Piersic”, povestește actorul în cartea sa autobiografică, „Viața ca o poveste”, pe care a lansat-o la finele anului trecut.
Întâmplare bizară în viața lui Florin Piersic
Florin Piersic a povestit o întâmplare paranormală din viața sa. Se pare că actorul a văzut-o pe sora sa, chiar dacă aceasta era decedată de mulți ani.
„M-am dus la Paris, am făcut o plimbare în Montmartre şi acolo am văzut pictori care stăteau şi pictau sau îşi vindeau tablourile. Asta este o întâmplare, după părerea mea, senzaţională, am văzut-o pe sora mea care era înecată deja de 15 ani. Şi-am văzut-o în tablou. Ea era.
Am întrebat cât costă tabloul şi cineva mi-a spus cinci franci. Am mai făcut câţiva paşi, m-am scotocit prin buzunare că aveam nişte bani, am venit să o cumpăr, dar nu mai era. L-am întrebat pe cel care vindea tablourile şi mi-a spus că a trecut cineva şi l-a luat.
Când am sunat acasă şi am vorbit cu mama, i-am spus că sunt la Paris. Aveam 22 de ani. Mama mi-a spus: Florin, să fii liniştit. Lucica a venit să te vadă acolo. D-aia s-a întâmplat povestea asta.” a spus Florin Piersic la lansarea volumului său, „Viaţa este o poveste.”