Informație de ultimă oră despre Cristian Cioacă! Adevărul despre trupul Elodiei: Există şanse să…

Elodia Cristian Cioaca

SURSA FOTO: Capital

Anunț cheie făcut de avocata familiei Ghinescu, imediat după eliberarea din arest a lui Cristian Cioacă. Ea a spus în ce condiții se poate afla tot adevărul despre mult mediatizatul caz al Elodiei.

Cristian Cioacă a ieșit din închisoare iar reacțiile nu au întârziat să apară. Multă lume se întreabă încă ce s-a întâmplat cu trupul Elodiei și când se va afla adevărul. Despre acest subiect a vorbit avocata familiei Ghinescu. Ea și-a exprimat revolta față de decizia ca Ciaocă să fie eliberat.

Crina Radu, avocata familiei Ghinescu, a ținut să-și spună punctul de vedere într-o intervenție, în direct, la TV. Ea a comentat pe marginea deciziei instanței de a-l elibera pe Cristian Cioacă din închisoare după 9 ani. Acesta avea o condamnarea definitivă de 15 ani şi 8 luni de închisoare.

Avocata familiei Ghinescu, revoltată de decizia instanței

În opinia avocatei familiei Ghinescu, că soluția nu este una corectă.

„În opinia mea, nu este o soluție corectă, întemeiată, și spun acest lucru pentru că instanța și instanțele din Pitești, pe tot parcursul procesului și proceselor pe care le-am avut în Pitești, nu au avut o poziție obiectivă și nu am avut în vedere elementele existente în dosar”, a spus avocata.

Ea a făcut referire și la decizia liberării condiționate, menționând că instanța nu a avut în vedere că Cioacă nu ar fi trebuit să beneficieze de această liberare condiționată.

„El oricum a fost condamnat la o pedeapsă relativ mică raportat la gravitatea faptelor comise. Ar fi trebuit să execute întreaga pedeapsă de 15 ani și 8 luni”, a ținut să puncteze Crina Radu.

Judecata / SURSA FOTO: Dreamstime

Cristian Cioacă nu a achitat daunele morale față de familie și copil

Avocata a menționat că polițistul Cristian Cioacă nu a achitat daunele morale față de familia Ghinescu, dar nici față de propriul copil, daune morale stabilite de către instanță.

„Nu putem vorbi de o bună credință că nu ar fi dispus de sumele de bani pentru a le achita.  Comportamentul normal pe care l-a avut în penitenciar era unul care l-a ajutat să iasă în nenumărate permisii, să primească vizite, să primească pachete. Deci, nu a avut un comportament anormal”, a spus avocata.

În opinia sa, instanța ar fi trebuit să aibă în vedere celelalte aspecte: n-a recunoscut niciodată săvârșirea faptei, a îngreunat ancheta, a încercat să ascundă urmele săvârșirii faptelor deosebit de grave pe care le-a comis.

„Instanța, aceste aspecte ar fi trebuie să le aibă în vedere. Copilul nu o să poată să meargă la mormântul Elodiei, să știe că acolo se află ceva din trupul Elodiei, unde să pună o floare și să aprindă o lumânare. Există un mormânt pe care doamna Ghinescu i l-a amenajat, dar este un mormânt gol. Copilul a fost lipsit de prezența mamei de la vârstă foarte fragedă, de 2 ani și 7 luni. Instanța din Pitești, aceste aspecte ar fi trebui să le aibă în vedere în momentul în care a pronunțat o astfel de soluție.”, a precizat apărătoarea familiei Ghinescu.

Adevărul despre ce a făcut cu trupul Elodiei

În ceea ce privește marea întrebare care se ridică de atâția ani, avocata a ținut să precizeze că ceea ce s-a petrecut cu trupul Elodiei ține numai de Cristian Cioacă să se afle.

„Dacă Cristian Cioacă va vrea să spună ce a făcut cu trupul Elodiei pentru ca acel mormânt să nu mai fie gol, asta rămâne la latitudinea sa. Deşi este greu de crezut ca va vrea să recunoască, orice este posibil, având în vedere că în trecut acesta mergea des la Biserică. Există şanse să-l mustre conștiința şi să recunoască de a făcut cu rămășitele Elodiei”, a spus avocata Crina Radu la Antena3 CNN.