Institutul Naţional de Statistică a dat publicității ultimele informații despre salariul mediu pe luna februarie.
Luna februarie nu a fost una tocmai bună pentru români. INS a arătat că în această perioadă câştigul salarial mediu nominal net a scăzut la 2.933 lei. Este mai puţin cu 3 lei (-0,1%) faţă de luna ianuarie. Și asta în condiţiile în care câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4.819 lei, cu 0,4% mai mic decât în luna ianuarie 2019.
Potrivit datelor, cele mai mari valori ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat pentru cei care lucrează în tehnologia informaţiei. Vorbim aici și despre activităţi de servicii informatice (6.683 lei). Cele mai scăzute valori s-au constatat în domenii precum fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1.728 lei).
Cu toate acestea, față de perioada similară a anului trecut, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 17,9%.
„În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an”, a comentat INS.
Institutul a explicat și de ce au avut loc aceste scăderi pentru luna februarie față de ianuarie. Ele au fost cauzate de acordarea, în lunile precedente, de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. Un alt motiv îl constituie nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice.
“Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat astfel: cu 20,6% în extracţia minereurilor metalifere, respectiv cu 14,9% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale; între 3,5% şi 7% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, activităţi de servicii anexe extracţiei, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), tranzacţii imobiliare, fabricarea altor mijloace de transport, transporturi aeriene; între 1,5% şi 3% în fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente nespecificate, transporturi terestre şi transporturi prin conducte, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apa caldă şi aer condiţionat, hoteluri şi restaurante, alte activităţi industriale nespecificate”, au arătat cei de la INS.
În ceea ce îi privește pe cei care lucrează în sectorul bugetar, au fost înregistrate uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în administraţie publică (+1,6%) , respectiv în învatamânt. Cei care activează în sănătate şi asistenţă socială, au avut parte de o uşoară scădere (-1,3%) comparativ cu luna ianuarie.