De aproape două săptămâni, ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu nu a mai fost văzut în spațiul public. În acest sens, Kremlinul lămurește situația. Potrivit DPA, sursa citată anunță că ministrul nu are probleme de sănătate.

Pe de altă parte, Kremlinul nu a specificat care este motivul pentru care aceasta nu a mai ieșit public de atât de mult timp.

În aceași zi, presa de stat din Rusia, preluată de Reuters, a difuzat și un scurt fragment dintr-o înregistrare video cu Şoigu, într-un cadru separat, pe o parte din ecran unde apăreau şi alţi oficiali de rang înalt de la Moscova, la o şedinţă cu Vladimir Putin.

Explicațiile Kremlinului

Interfax a mai transmis ulterior că, potrivit anunțului făcut de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, preşedintele a participat la o videoconferinţă a Consiliului de Securitate al Rusiei, în cadrul căreia Şoigu i-a prezentat situaţia „operaţiunii speciale” din Ucraina – denumirea oficială folosită la Moscova pentru invazia ţării vecine.

Amintim faptul că precizările Kremlinului vin în contextul în care, agenţiile de presă citate şi mass media din întreaga lume consemnau miercuri că Şoigu, în vârstă de 66 de ani, nu mai apăruse în public din 11 martie.

Acest lucru a provocat o serie de speculații referitoare la starea lui de sănătate. Pe de altă parte, Rusia spunea cu totul altceva. În cursul zilei de joi, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a dezminţit zvonurile respective.

El a mai adăugat că, de fapt, ministrul apărării este foarte ocupat şi de aceea nu are timp pentru presă. În același timp, oficialul rus i-a îndrumat pe jurnalişti să se adreseze direct ministerului respectiv.

Când a fost văzut ultima oară Serghei Şoigu

Menționăm că ultima apariţie publică a lui Serghei Şoigu a avut loc în data de 11 martie, atunci când a avut o discuţie telefonică cu omologul turc Hulusi Akar. În aceeaşi zi, Ministerul Apărării a difuzat un videoclip care îl arată pe Şoigu vizitând Spitalul clinic militar central al armatei ruse unde înmânează decoraţii militarilor răniţi în luptele din Ucraina.

O săptămână mai târziu, 18 martie, numele lui Serghei Şoigu este menţionat într-un comunicat postat pe site-ul Kremlinului, în care se afirmă că preşedintele Vladimir Putin a discutat cu membrii permanenţi ai Consiliului Securităţii Rusiei despre „mersul operaţiunii speciale în Ucraina”.