Mircea Rednic va fi externat astăzi
Vești bune despre Mircea Rednic! Antrenorul UTA Arad va fi externat vineri, pe 1 septembrie, după ce miercuri a suferit un infarct. Acesta nu se va întoarce încă pe banca echipei de fotbal în această etapă, la meciul cu Sepsi OSK, ci va reveni după pauza generată de meciurile echipei naționale.
UTA Arad va juca luni, pe 4 septembrie, de la ora 21:30 pe terenul lui Sepsi.
Fanatik a primit o poză cu „Puriul” în care acesta zâmbește, îmbrățișat de fiica sa, Luana. Poza a fost făcută chiar în momentul externării, mai precizează sursa citată.
Mircea Rednic a fost vizitat de primarul Aradului
În spital, Mircea Rednic a fost vizitat și de primarul Aradului, Călin Bibarț. Acesta a oferit detalii despre starea de sănătate a antrenorului.
“Nu sunt medic. Eu i-am făcut o vizită privată și nu m-am dus ca să mă fotografiez, ci să văd cum se simte. Se simte bine din declarațiile domniei sale și să sperăm să aibă recuperare cât mai rapidă.”, a spus edilul.
Potrivit lui Bibarț, antrenorul era puțin slăbit. La un moment dat, a venit medicul și au avut o discuție, a mai spus el.
Dincolo de starea generală bună, are și un psihic foarte bun și, la plecare, a precizat edilul. Mircea Rednic chiar l-a rugat să facă un selfie pe care să-l posteze, că ‘Eu nu pot răspunde la toate telefoanele și mesajele și cu ocazia asta dăm un semnal către suporteri, către iubitorii de sport că sunt într-o formă bună’.
Mesajul edilului
Prima imagine cu Mircea Rednic după ce a suferit un infarct a apărut la câteva ore după incident. Acesta a fost vizitat de primarul Aradului, Călin Bibarț, care a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.
Acesta a scris că i-a făcut o vizită la spital antrenorului, de îndată ce a aflat de problema prin care trece. La insistențele lui Mircea Rednic, și-au făcut un selfie, iar edilul a dat curs rugăminții de a transmite suporterilor UTA-ei că se simte bine și că se va întoarce la echipă cât mai repede posibil, cerându-și totodată scuze că nu poate răspunde la telefoanele primite!