Conform datelor din anchetă, camera groazei se află într-o anexă construită în spatele casei de Gheorghe Dincă. O încăpere mizeră, luminată de un singur bec, cu un pat vechi cu schelet metalic. Camera are o singură fereastră, dar este zidită.
”E o casă a morții. Parcă cineva pierduse acolo ceva și căuta cu lopata”, povestește un bărbat care i-a călcat pragul casei lui Dincă, potrivit Antena 3.
Cum arată camera ororilor din casa lui Dincă
„În camera groazei există un lanț cu care Dincă lega fetele. Există o curea, un pat. Dincă își pregătește răpirea fetelor, unde să le cazeze, însă nu își pregătește deloc ce să facă cu cadavrele lor. De ce? Pentru că le lua ca să le vândă, nu să le omoare”, a spus Sorin Ovidiu Bălan, care a participat la reconstituirea camerei ororilor din casa lui Gheorghe Dincă realizată sâmbătă seara de Antena 3.
Prima care a dispărut este Mihaela Luiza Melencu (19 ani), care, pe 14 aprilie, a plecat din casa din comuna Dioști, pentru a scoate bani de la bancomat. Când s-a întors, s-a urcat într-o mașină la ocazie, apoi a dispărut fără urmă. La trei luni distanță, pe 25 iulie, a dispărut și Alexandra Maceșanu (15 ani), o fată din comuna Dobrosloveni, care s-a întors de la liceul unde învăța – tot cu o mașină de ocazie. Și ea a dispărut fără urmă.