Se desființează complet în România. Iohannis a semnat ordinul. Dispare o instituție de renume

Klaus Iohannis

SURSA FOTO: Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a promulgat o lege mult așteptată în România, în data de 5 iulie. Este vorba despre legea care reglementează investigarea infracțiunilor comise de magistrați.

Apare legea care reglementează investigarea infracțiunilor comise de magistrați

Președintele Klaus Iohannis a promulgat o nouă lege care reglementează investigarea infracțiunilor comise de magistrați.

Legea, care modifică Codul de Procedură Penală și desființează Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), introduce un nou cadru legal pentru urmărirea penală a judecătorilor și procurorilor.

De la data intrării în vigoare a legii, competența de a investiga infracțiunile comise de judecători și procurori revine Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).

Aceasta va prelua cazurile ce implică magistrați de rang înalt. Aici intră:

  • membri ai Consiliului Superior al Magistraturii
  • judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție
  • procurori ai Parchetului ÎCCJ
  • judecători ai curților de apel și ai Curții Militare de Apel
  • judecători ai Curții Constituționale a României
SURSA FOTO: Dreamstime

Va exista un număr minim de procurori

Pentru a asigura o desfășurare corectă și eficientă a urmăririi penale, legea stipulează un număr minim de procurori desemnați.

Astfel, Secția de Urmărire Penală va avea cel puțin 14 procurori, în timp ce fiecare parchet de pe lângă curțile de apel va avea cel puțin 3 procurori dedicați pentru aceste investigatii. Acești procurori sunt desemnați pentru o perioadă de patru ani.

Legea prevede o evaluare semestrială a necesarului de procurori desemnați. Astfel, se va asigura că numărul acestora corespunde cerințelor actuale ale sistemului de justiție.

SURSA FOTO: Dreamstime

Eficientizarea procesului de urmărire penală a magistraților

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție va formula propuneri de modificare a numărului de procurori desemnați. Propunerile vor fi supuse aprobării Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

De asemenea, prin desemnarea procurorilor specializați și prin evaluările periodice ale necesarului de personal, se urmărește o eficientizare a procesului de urmărire penală a magistraților. În acest fel, se va asigura o justiție corectă și transparentă.

„Proiectul de lege prezentat Guvernului este rezultatul preocupării noastre de a îmbunătăți cadrul normativ relevant, precum și al discuțiilor cu partenerii europeni. Am dialogat constant cu Comisia Europeană și cu comisarul pentru justiție, Didier Reynders, cu privire la această modificare legislativă.

Una dintre solicitările Comisiei Europene în cadrul Misiunii privind statul de drept vizează consolidarea cadrului juridic și a capacității instituționale a sistemului post-SIIJ”, a declarat ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, despre acest subiect.