Atacurile informatice evoluează de la o zi la alta, astfel încât soluțiile de securitate IT trebuie să fie pregătite tot timpul să facă față neprevăzutului.
Infractorii informatici nu au vacanță. Noi variante de malware au fost identificate în cursul lunii ianuarie de către echipa companiei de securitate IT SonicWall.
În paralel cu scurgerile masive de date care au avut loc încă de la începutul anului, atacurile malware s-au situat la un nivel foarte ridicat. Există însă și câteva vești bune: numărul total al atacurilor de tip malware și ransomware au manifestat o tendință descrescătoare.
Potrivit ultimelor rapoarte generate cu ajutor SonicWall Capture Threat Network, rețea cu peste un milion de senzori amplasați la nivel global, în ianuarie 2019 s-au înregistrat:
- 715,8 millioane de atacuri malware (o scădere cu 31% față de ianuarie 2018)
- 345,3 miliarde de încercări de intruziune (12% creștere)
- 19 milioane de atacuri de tip ransomware (49% scădere)
- 341.196 amenințări criptate (32% creștere)
- 31.188 noi variante de atacuri informatice (creștere de 102%)
Mai mult, în ianuarie 2019, clienții SonicWall au fost nevoiți să facă față, în medie, la:
- 1.700 atacuri malware
- 820.273 încercări de intruziune
- 45 atacuri de tip ransomware
- 156 amenințăti criptate
- 18 atacuri de tip phishing zilnic.
Chiar dacă per total volumul de atacuri de tip malware a scăzut, infractorii informatici caută noi variante de amenințări pe care să le dezvolte în perioada următoare, încercând să păcălească sistemele firewall de ultimă generație și cele mai performante soluții de securitate IT instalate.
Cele peste 31.000 de noi versiuni de atacuri identificate de SonicWall în ianuarie (mai mult de 1000 descoperite zilnic), în creștere cu 102% față de anul trecut, sunt îngrijorătoare pentru companiile din întreaga lume.