Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) a fost creat de Uniunea Europeană pentru a reduce decalajele economice dintre diferitele regiuni ale statelor membre.

În următorii şapte ani, România va beneficia de peste 3,7 miliarde de euro de la bugetul Uniunii Europene prin intermediul FEDR, din care circa 330 de milioane de euro sunt alocate pentru acest an. 
Astfel, în 2008 vor fi alocate de la bugetul Uniunii Europene circa 404 de milioane de euro, în 2009 – 441 de milioane de euro, un an mai târziu – 524 de milioane de euro, în 2011- 557 de milioane de euro, 664 de milioane de euro în 2012 şi 806 milioane de euro în 2013. La aceste sume se adaugă contribuţia naţională în valoare totală de aproximativ 750 de milioane de euro. Banii vor fi repartizaţi celor opt regiuni de dezvoltare ale României, în funcţie de necesităţi. Astfel, cele mai multe fonduri vor fi direcţionate către zonele mai puţin dezvoltate, cum ar fi Regiunea 1 Nord-Est, care conform Eurostat este cea mai săracă zonă a Uniunii Europene.

Unde depui proiectul şi de unde primeşti banii?

Autoritatea de management este Ministerul Integrării Europene, care se va ocupa de gestionarea şi implementarea asistenţei financiare alocate acestui program. Solicitările de finanţare se trimit Agenţiei de Dezvoltare Regională (sunt opt în întreaga ţară) pe raza căreia urmează să fie implementat proiectul.

Cum vor fi alocaţi banii pe axele prioritare?

AXA I „Îmbunătăţirea infrastructurii regionale şi locale de transport“ – 930 de milioane de euro de la bugetul Uniunii Europene;
AXA II „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale“ – 750 de milioane de euro;
AXA III „Consolidarea mediului de afaceri regional şi local“ – 750 de milioane de euro;
AXA IV „Dezvoltarea durabilă a turismului regional şi local“ – 560 de milioane de euro;
AXA V „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile“ – 630 de milioane de euro;
AXA VI „Asistenţă tehnică“ (sprijinirea implementării, managementului şi evaluării Programului Operaţional Regional şi sprijinirea activităţilor de publicitate şi informare) – 112 milioane de euro.

Ce se poate finanţa?

Fondurile vor fi utilizate pentru finanţarea unor proiecte cu impact major asupra dezvoltării regionale şi locale, cum ar fi: reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de transport, a celei educaţionale şi de sănătate, îmbunătăţirea mediului de afaceri prin dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor (parcuri industriale, logistice, de afaceri etc), reabilitarea siturilor industriale neutilizate şi pregătirea acestora pentru noi activităţi şi sprijinirea microîntreprinderilor, valorificarea potenţialului turistic şi cultural prin sprijinirea dezvoltării infrastructurii turistice şi a iniţiativelor antreprenoriale din domeniu, sprijinirea dezvoltării oraşelor cu potenţial de creştere economică, astfel încât acestea să acţioneze ca motoare ale dezvoltării regionale şi locale.

Cine poate solicita finanţare?

• Autorităţile publice locale
• Unităţile sanitare şi de asistenţă socială
• Mediul de afaceri
• ONG-urile
• Comunitatea locală

NOTĂ: Data depunerii proiectelor va fi anunţată după aprobarea Programelor Operaţionale de către Comisia Europeană