Deși jumătate dintre români spun că le-a fost greu să găsească o locuință care să bifeze toate criteriile de selecție, aceștia au fost cei mai hotărâți și rapizi din Europa în 2020. Trei din cinci români spun că și-au găsit locuința în cel mult trei luni, pe primul loc dintre țările europene participante la studiu.
ING: Mai mult decât atât, peste 60,9% dintre români și-au găsit locuința după ce au vizionat cel mult cinci proprietăți, în timp ce alți 22,8% și-au achiziționat casa după ce au vizitat între șase și zece proprietăți.
Situația locativă din prezent
România se află în top trei al clasamentului de proprietari care nu au credit ipotecar (46,5%), fiind depășită doar de Italia (49,3%) și Polonia (54,1%). De asemenea, românii se află pe ultimul loc din Europa în ceea ce privește achiziționarea unei locuințe prin credit ipotecar (14,9%).
În același timp, puțini români (11,5%) închiriază comparativ cu germanii (53,5%) sau austriecii (48,4%), iar unul din patru români declară că locuiește împreună cu prietenii sau familia, cu mult peste media europeană. La polul opus din acest punct de vedere se află germanii (4,1%) sau francezii (5,9%).
Casă, dulce casă
Când au avut de ales între locuința de vis și o locuință pe care și-o pot permite, peste jumătate dintre români au pus prețul pe primul loc, iar peste 30% sunt de părere că au pierdut cel puțin o proprietate deoarece un alt client a fost dispus să plătească mai mult. Așadar, 58,3% dintre români au oferit exact prețul cerut de vânzător, iar doar 24,8% au negociat prețul pentru a obține o ofertă mai bună.
De asemenea, 57,2% dintre români și-au achiziționat o locuință deoarece voiau sa fie proprietari acolo unde locuiesc, iar doar 5,7% dintre români spun că au avut în vedere achiziția ca investiție, cea mai mică rată din Europa, unde luxemburghezii (25%), francezii (21,4%) și germanii (19,6%) ocupă primele poziții. În ceea ce privește sprijinul financiar, românii au apelat în primul rând la familie (44,7%), apoi la consultantul bancar (22,1%) sau la prieteni (18,1%).
ING:Noua generație de proprietari
47,4% dintre românii intervievați iau în considerare să se mute sau să își achiziționeze o locuință în următorii doi ani, în ciuda faptului că trei din cinci sunt de părere că prețurile vor crește și că, din 2015 până în prezent, a devenit mult mai dificil ca persoanele aflate la început de drum să își cumpere o locuință.
Românii care intenționează să cumpere vor avea drept criterii principale mediul liniștit și sigur, design-ul și consumul energetic eficient, suprafața generoasă, o grădină proprie sau facilități precum magazine sau spitale în apropiere.
Însă în același timp, 44% dintre români spun că veniturile le-au scăzut de la începutul pandemiei, în fruntea țărilor europene intervievate. La polul opus, doar 17,2% dintre olandezi sau 17,3% dintre luxemburghezi au declarat că veniturile lor au avut de suferit în această perioadă. În acest sens, 65,9% dintre români spun că și-au redus cheltuielile pe care nu le consideră esențiale.
Despre studiu
Sondajul internațional ING pe tema achizițiilor de locuințe a fost efectuat de Ipsos prin chestionare aplicate online. Studiul s-a desfășurat în 14 țări: Austria, Belgia, Cehia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda, Polonia, România, Spania, Turcia, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Chestionarea a avut loc în perioada septembrie 2020.