ING Asigurări de Viaţă a încheiat primul semestru cu afaceri în stagnare, de 273 milioane lei

ING Asigurări de Viaţă a raportat pentru primul semestru din acest an un volum de prime brute subscrise de 273 milioane lei, nivel similar cu cel din primele şase luni din 2010 (275,6 milioane lei), realizat în contextul scăderii puterii de cumpărare a populaţiei.

Valoarea activelor financiare în administrare la sfţrşitul lunii iunie 2011 a crescut cu mai mult de 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, până la nivelul de 2,1 miliarde lei. În primul semestru din 2011, ING Asigurări de Viaţă a obţinut un profit brut de 15,1 milioane lei, comparativ cu 28,4 milioane lei în aceeaşi perioadă a anului precedent.

Potrivit ING, preferinţele manifestate de clienţi în intervalul aprilie-iunie 2011 confirmă interesul sporit pentru produse care oferă protecţie si randamente garantate, tendinţă remarcată încă de la începutul anului. Astfel, în totalul poliţelor subscrise de ING în trimestrul doi 2011, asigurările de tip tradiţional deţin o pondere de 65%, (în creştere cu 10% faţă de trimestrul doi 2010).  

"Prima jumătate a anului 2011 se încheie cu semnale îmbucurătoare legate de încrederea în viitor a populaţiei, indicele care măsoară acest lucru înregistrând o valoare mai mare cu 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform unui studiu recent. În plus, cercetările noastre indică un public mai responsabil şi mai interesat de planificarea viitorului financiar", a declarat Cornelia Coman, preşedintele executiv al ING Asigurări de Viaţă.

Peste 42% dintre clienţii care au încheiat o pensie facultativă în S1 2011 au ales unul dintre cele două fonduri din administrarea ING. Astfel, la finalul lunii iunie 2011, ING Activ şi ING Optim însumau 95.264 de participanţi, în crestere cu 23% faţă de aceeaşi perioadă din 2010.

Valoarea activelor nete aferente fondurilor facultative din administrarea ING era de 176,4 milioane lei la sfârşitul semestrului intâi din 2011, în crestere cu 53% faţă de acelaşi interval din 2010. Astfel, la finele lunii iunie 2011, ING Asigurări de Viaţă deţinea pe piaţa Pilonului III o cotă cumulată, în funcţie de active, de 45,8%.
În ceea ce priveşte pensiile obligatorii administrate privat, la finele primului semestru din 2011, Fondul de pensii administrat privat ING deţinea active nete de 2,1 miliarde lei, în creştere cu 58% faţă de nivelul înregistrat la sfârşitul aceleiaşi perioade din 2010. Astfel, cota de piaţă a ING Pensii în iunie 2011 era de circa 39% din piaţa pensiilor private obligatorii.
"Ne aşteptăm ca, pe masură ce situaţia economică se va îmbunătăţi, asigurările de viaţă să capete o pondere mai importantă în planurile pentru protecţia financiară a familiei şi economisirea pentru diverse obiective ca suplimentarea venitului la pensionare sau asigurarea viitorului copiilor. Acest proces este însă unul de durată, iar pentru accelerarea sa este nevoie de eforturi comune de educare din partea tuturor jucătorilor şi autorităţilor din această piaţă", spune Coman.