Valentin Tătaru a fost numit economist-șef pentru ING Bank România şi va prelua acest rol din luna ianuarie. Valentin Tătaru s-a alăturat ING România în 2007.
Experienţa lui Valentin Tătaru în cadrul ING Bank România
Timp de 10 ani, el a lucrat în cadrul departamentului de trezorerie unde a gestionat lichiditățile băncii și tranzacționarea pe piața monetară interbancară. Din 2018, a fost numit economist în cadrul băncii, în departamentul de cercetare economică şi a acoperit analiza macroeconomică a mai multor țări (România, Bulgaria, Serbia, Croația), cu rezultate notabile în privința calității prognozelor.
Clasamentele regionale au plasat în top 3 prognozele sale pe diverși indicatori din aceste țări, între analiștii care acoperă regiunea. De asemenea, calitatea analizei macroeconomice efectuate a făcut ca opiniile sale să fie citate în numeroase canale de media la nivel internațional în această perioadă.
„Etalon de credibilitate și profesionalism pe piața locală și în regiune”
Din poziția de economist-șef, Valentin Tătaru își va continua activitatea de cercetare macroeconomică cu accent pe economia României, dar și a celorlalte țări din regiune deja acoperite.
„Am toată încrederea că Valentin Tătaru va continua și dezvolta o tradiție deja solidă a departamentului de analiză macroeconomică din ING de a reprezenta un etalon de credibilitate și profesionalism pe piața locală și în regiune”, spune Florin Ilie, deputy CEO şi Head of Wholesale Banking Romania.
Valentin Tătaru a absolvit facultatea de Economie Generală din cadrul ASE București, precum și masterul de Studii Economice Europene, tot în cadrul ASE București. În timpul activității profesionale, a obținut diploma de Certified Treasury Professional de la AFP (Association for Financial Professionals) și ACI Diploma de la Financial Markets Association.
Investiţii importante pentru ING Bank România în 2020
Într-un interviu acordat Capital anul trecut, cei de la ING Bank România vorbeau despre investiţiile făcute în 2020.
“Investim continuu în acest canal digital și lansăm periodic noi funcționalități. Ca exemplu, în timpul stării de urgență am implementat tehnologia nativă de mobil a aplicației Home’Bank. Aceasta vine cu un meniu nou, mai intuitiv și mai potrivit unei aplicații de mobil. În paralel, am lansat noi servicii, precum Round Up, care îi ajută pe clienții noștri să economisească sume mici la fiecare achiziție efectuată cu cardul, sau opțiunea de retragere de numerar fără card de la ATMurile ING.
Majoritatea serviciilor care pot fi oferite online în contextul actual deja sunt disponibile în Home’Bank, de la operațiuni bancare curente până la credite de nevoi personale și investiții în fonduri mutuale.
De asemenea, o investiție importantă în acest an a fost renovarea a 11 agenții ING din țară, sub un nou concept numit Acasă@ING. Acesta nu aduce doar un design nou si atractiv, ci și un nou flux de servicii, cu o zonă de așteptare confortabilă, o zonă digitală unde clienții pot învăța cum să utilizeze canalele noastre online, dar și cu spații private pentru consiliere și discuții complexe.”