Inundaţiile severe care au avut loc recent în România afectează producţia agricolă şi astfel ar putea contribui la creşterea inflaţiei, odată cu majorarea TVA la 24% şi cu deprecierea leului, dar şi la scăderea Produsului Intern Brut (PIB), potrivit unei analize ING.
„Pe lângă creşterea TVA, inflaţia ar putea aduce surprize, în sens crescător, începând din august. PIB-ul ar trebui să fie de asemenea afectat negativ. În prezent au loc inundaţii severe în România, iar potrivit presei locale producţia de grâu ar putea avea de suferit din această cauză. În plus, există destule dovezi că nu numai piaţa grâului a fost afectată, ci producţia agricolă în general”, se arată într-o analiză ING.
În contextul scăderii producţiei agricole, România are la dispoziţie opţiunea importurilor, însă ţinând cont de noua atitudine a BNR, importurile devin tot mai scumpe, notează analiştii ING, referindu-se la faptul că deprecierea leului ar putea fi dorită de banca centrală, care nu a intervenit în luna iunie pentru influenţarea cursului monedei naţionale.
În plus, instabilitatea politică şi majorarea TVA de la 19% la 24% vor avea un impact substanţial asupra inflaţiei, în sensul creşterii indicatorului, analiştii ING considerând că o nouă tăiere a dobânzii de politică monetară nu este probabilă.
BNR va anunţa miercuri deciziile de politică monetară, iar ING Bank anticipeză că banca centrală va păstra dobânda de politică monetară la nivelul actual, de 6,25%.
„Ţinând cont de toate acestea, vedem un risc inflaţionist foarte mare în următoarea perioadă. Este exact riscul provenit din inflaţia preţurilor la alimente, pe care BNR a ales să-l desconsidere când a înaintat o prognoză optimistă de inflaţie. În funcţie de cât de mult se va agrava situaţia în contextul creşterii TVA, am putea vedea o creştere semnificativă a inflaţiei în România timp de mai mult de un an, începând de acum”, avertizează ING.
O altă consecinţă negativă a inundaţiilor este că vor contribui la o contracţie puternică a PIB în cea de-a doua jumătate a anului, notează analiştii ING.
SURSA: Mediafax