Cel mai mare grup olandez de servicii financiare, ING Groep NV, a anunţat miercuri vânzarea participaţiei sale deţinută la Capital One pentru 3 miliarde de dolari, transmite AFP.
În urma tranzacţiei, ING ar urma să obţină un câştig înainte de taxe de 300 milioane de euro, care va fi înregistrat în rezultatele financiare de pe trimestrul trei, şi capital suplimentar de un miliard de euro. ‘Tranzacţia este aşteptată să întărească şi mai mult nivelul capitalului ING Bank’, se arată în declaraţia grupului financiar olandez.
În iunie 2011, banca americană Capital One Financial Corp a încheiat una dintre cele mai mari achiziţii bancare după criza financiară prin preluarea ING Direct USA, operaţiunile bancare online pe care ING le desfăşoară în SUA, pentru suma de nouă miliarde de dolari. Ca rezultat, ING a devenit cel mai mare acţionar al Capital One, cu o participaţie de 9,7%.
ING a primit, în 2008, ajutoare de stat în valoare de 10 miliarde de euro, iar pentru a obţine aprobarea Comisiei Europene a fost nevoită să cedeze o parte din activităţi şi să promită că până în 2013 va separa operaţiunile bancare de cele de asigurări.
ING Bank activează din 1994 pe piaţa românească şi deţine o reţea de 220 unităţi bancare. ING Bank România face parte din ING Group, instituţie financiară internaţională de origine olandeză, care are peste 60 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din 50 de ţări.
Sursa: Agerpres