ING  va transfera în România unele activităţi ale subsidiarelor din Cehia şi Slovacia concomitent cu reducerea numărului angajaţilor din cele două ţări.

„ING va concedia în 2010 până la 280 de angajaţi din Cehia şi Slovacia, respectiv 30%-40% din forţa de muncă din cele două state, după transferarea unor activităţi auxiliare, precum cele de IT, într-un centru din România”, transmite Reuters, preluată de Mediafax.

Anunţul grupului olandez vine la câteva ore după ce fusese făcută publică decizia privind vânzarea subsidiarelor de la Antipozi, respectiv din Australia şi Noua Zeelandă. Prin această operaţiune ING va încasa 1,1 miliarde de euro, „în cadrul strategiei de concentrare a afacerilor în jurul activelor şi operaţiunilor fundamentale”.

La începutul anului, ING anunţa faptul că în 2009 va efectua în jur de 7000 de disponibilizări măsură menită să aducă o reducere a costurilor de aproximativ un miliard de euro adică exact nivelul pierderilor nete înregistrate anul trecut.