ING vede un curs de 4,05 lei/euro în mai, pe fondul restrângerii deficitului extern

Leul s-ar putea întări până la 4,05 lei/euro în luna mai, iar în iunie nu este exclus să se tranzacţioneze între 4 şi 4,05 lei/euro, având suport solid din partea restrângerii deficitului extern şi pe fondul inflaţiei mai mari din iunie, spun analiştii ING.

După evoluţia de excepţie a exporturilor din primele două luni, care a dus la reducerea puternică a deficitului comercial comparativ cu perioada similară din anii trecuţi, analiştii ING şi-au îmbunătăţit prognoza privind deficitul comercial pentru acest an la 4,1% din PIB, ceea ce reprezintă o restrângere faţă de 2010, când acesta a fost de 4,9% din PIB. Anterior, economiştii ING estimau o lărgire a deficitului comercial în acest la, până la 5,6% din PIB.

Economiştii ING sunt de părere că decelerarea aşteptată a economiei Germaniei nu va afecta prea mult exporturile intracomunitare în aşa fel încât să implice o modificare a prognozei de deficit comercial.

Riscurile principale pentru balanţa comercială sunt o revenire mai puternică a cererii interne care să stimuluze importurile şi o evoluţie mai înceată a exporturilor faţă de estimări pe fondul decelerării  activităţii economice în Germania şi la nivel global.

În ceea ce priveşte celelalte componente ale contului curent, deficitul poziţiei de venituri (care include fluxurile companiilor străine) s-ar putea lărgi uşor în acest an, pe fondul retragerii unor sume din partea investitorilor străini în condiţiile în care inflaţia va atinge un vârf, iar dobânzile la lei vor merge spre  niveluri mai ridicate. De asemenea, poziţia de transferuri şi-ar putea îmbunătăţi uşor excedentul, datorită absorbţiei mai bune de fonduri europene.

În acest context, economiştii ING văd deficitul de cont curent reducându-se până la 3,5% din PIB în acest an, de la 4,1% din PIB în 2010. Anterior, ING estima un deficit extern de 5%, adică o lărgire a acestuia.

„Ajustarea aşteptată a deficitului de cont curent vă oferi un suport băncii centrale pentru a permite întărirea cursului de schimb, mai ales dacă inflaţia va merge şi mai sus decât estimăm în prezent”, spun analiştii ING.

Pe termen scurt, aceştia văd cursul cobârând spre 4,05 lei/euro în luna mai şi nu exclud ca să se tranzacţioneze între 4,00 şi 4,05 lei/euro în luna iunie.