Pe când Bucovina era cedată de turci Austriei, se năştea într-un sat de lângă Vălenii de Munte un mare negustor, pe nume Niculae Chioru.
Chioru a învăţat carte şi încă din tinereţe a ţinut în arendă moşii întinse în Basarabia, Pipera şi Vălenii de Munte. A călătorit mulţi ani în Rusia, ocupându-se acolo de comerţul cu blănuri. Tot în timpul şederii în Rusia şi-a luat numele de Kirilof. Negustorul cumpăra mari cantităţi de blănuri fine, pe care le ducea la Lipsca, unde a intrat în legătură cu o renumită tăbăcărie. Odată tăbăcite, blănurile erau aduse la Bucureşti, în Hanul cu Tei, unde şi-a început de altfel afacerile cu blănuri fine angro („cu toptanul“, cum se numea pe atunci – de aici şi numele de „toptangii“ dat angrosiştilor). Banii câştigaţi au fost investiţi în comerţul de lipscănie şi, „ajutat de faptul că avea bani mulţi la dispoziţie, Niculae Kirilof cumpăra mărfurile numai pe bani gata, astfel încât, neîmpovărat de greutatea dobânzilor, putea să vândă aceste mărfuri cu mult mai ieftin decât ceilalţi toptangii“. Astfel ajunge să fie „cel mai mare negustor din această branşă din întreaga Valahie“ din anii 1820-1830. Kirilof a locuit în mahalaua Olteni din Bucureşti, unde i s-a născut şi un fiu, Alexandru, în 1819. Acesta a primit o educaţie aleasă, potrivită stării sociale şi materiale a familiei, destul de înfloritoare. Alexandru Kirilof şi-a continuat studiile în Apus, alăturându-i-se tatălui său la conducerea afacerii, după finalizarea studiilor. După moartea părintelui său, în 1849, Alexandru a decis să întemeieze o bancă. Deşi întreprinderea sa bancară nu a fost una de prestigiu, el a fost alături de aceia care au întemeiat bursa, iniţiativă mai mult privată decât publică, începută în anul 1871. Printre familiile marilor negustori care au subscris la întemeierea Bursei Române ar fi de amintit A.H.Elias, fraţii N. Ghermani şi Fiii, Cristu Gheorghef, S. Halfon şi Fiii, Ştefan Ionidu, Kalergis şi Nicocles, Th. I. Negroponte, Jacques Pomay, Sechiari Rodocanachi şi Derussi. Alexandru Kirilof era o fire aristocratică, fiind simpatizat de toată boierimea. Obişnuia să iasă în caretă de lux la şosea şi întotdeauna, toamna şi primăvara, purta pe umărul drept un mare şal făcut din stofă fină englezească. Din acest şal, după ce îl purta o bucată de vreme, Alexandru Kirilof îşi făcea haine; şalurile englezeşti pe atunci aveau exact trei metri. A fost până la moarte (1881) un model pentru Bucureştiul cosmopolit.
