DRAMÂ Tim Robbins şi Morgan Freeman joacă împreună într-unul dintre cele mai bune filme ale anilor ‘90, o ecranizare după o nuvelă de Stephen King despre o prietenie legată timp de 20 de ani în spatele gratiilor.
Nu mă omor după cărţile lui Stephen King; prefer ecranizările, care mi s-au părut întotdeauna mai bune decåt materialul original. „Carrie“ sau „Shining“ sunt de altminteri două producţii de referinţă ale cinematografiei, cu un impact mult mai semnificativ asupra istoriei filmului decåt l-au avut, în literatură, cărţile cu aceleaşi titluri. King, considerat practic în întreaga lume drept maestrul incontestabil al prozei horror (cărţile sale s-au våndut în peste 300 de milioane de exemplare în toată lumea), poate să-ţi dea dureri de cap – şi nu din cauza grozăviilor pe care le descrie cu evident sadism. Omul scrie îngrozitor de neglijent (dar şi fluent, ce e drept), ceea ce şi explică, de altfel, volumul enorm de hårtie pe care îl consumă: nu mai puţin de 55 de romane, la care se adaugă volumele de eseuri, de proză scurtă, plus poeziile publicate în diverse reviste.
Ar fi o ironie, probabil nedreaptă, să spunem că din punct de vedere statistic era inevitabil ca din tot acest munte de cărţi să nu iasă şi ceva bun; adevărul e că Stephen King e un scriitor autentic doar atunci cånd nu se ocupă de subiecte horror.
„The Shawshank Redemption“, nefericit tradus în romåneşte „Închisoarea îngerilor“, nu ocupă neapărat un loc de frunte în lista ecranizărilor după operele lui King; însă e cu siguranţă unul dintre cele mai bune filme ale deceniului trecut. Cu un marketing mai agresiv, ar fi putut fi inclusiv un succes de casă.
Regizorul Frank Darabont (care avea să ecranizeze, în 1999, o altă povestire a lui Stephen King, „The Green Mile“), nu făcuse, pånă la „Închisoarea îngerilor“, nici un film pentru marele ecran. Era, într-un sens aproape literal, un debutant în materie, dacă lăsăm la o parte faptul că îşi formase måna ca scenarist de televiziune al cåtorva filme horror, inclusiv după povestiri semnate de King. În schimb, regizorul a avut flerul de a-i distribui în rolurile principale pe Tim Robbins şi pe Morgan Freeman, doi actori deja consacraţi (primul deja deţinător al unui Oscar pentru rol principal, cel de-al doilea nominalizat în prealabil de două ori). Iar Robbins şi Freeman fac, în „Închisoarea îngerilor“, o demonstraţie de actorie de mare clasă. Povestea lui Andy Dufresne (Robbins), un fost bancher închis sub acuzaţia că şi-a ucis soţia, şi a prieteniei sale cu Ellis Boyd „Red“ Redding (Freeman) este, ea singură, suficientă pentru a propulsa acest film înşelător de lent, în care ai senzaţia că de fapt nu se întåmplă aproape nimic. Ar fi, din nou, prea uşor să spunem despre film că e doar o variaţie pe tema libertăţii spiritului uman între zidurile unei închisori. Darabont reuşeşte însă să îi dea poveştii o demnitate gravă şi reţinută, surprinzător de subtilă pentru un film atåt de susceptibil de a fi tratat în clişee.
Dufresne e un personaj realmente extraordinar; îşi asumă noua condiţie, de prizonier fără drepturi, cu o resemnare senină. Îşi pune la lucru, în serviciul gardienilor şi al directorului închisorii (Bob Gunton, impecabil în rolul unui maniac religios cu puseuri de sadism feroce), cunoştinţele de bancher, completånd fişe fiscale pentru tot personalul instituţiei; pe parcurs, ajunge să deturneze fonduri în beneficiul personal al directorului, prilej pentru el să reflecteze, cu un umor sec, că a fost nevoie să ajungă la puşcărie pentru a deveni un escroc.
Iar Red… ei bine, e un rol pe care Morgan Freeman ştie să îl joace şi în somn – un deţinut cu state vechi, închis pentru crimă, cu o înţelepciune amară a situaţiei sale. Stephen King pare a fi citit cåte ceva din marea literatură a Gulagului sovietic, căci îi atribuie personajului interpretat de Freeman una dintre observaţiile cele mai pătrunzătoare din film: şi anume, că adaptarea la mediul închisorii înseamnă, în cele din urmă, desprinderea de lumea de afară, pånă în punctul în care ajungi să nu te mai simţi liber nici măcar după eliberare.
Nu, acesta nu este un film cu revolte ale puşcăriaşilor, cu crime în spatele gratiilor sau cu planuri de evadare. În schimb, este un film inteligent şi emoţionant despre prietenie, loialitate, capacitate de a îndura şi victoria voinţei.
«Oamenii vor să ştie de ce scriu chestii atåt de oribile. Îmi place să răspund că am o inimă de băieţel… într-un borcan pe birou!»
Stephen King, scriitor
Box office
Lansat în 1994, filmul lui Frank Darabont a avut un buget de producţie estimat la 25 de milioane de dolari. Însă succesul de încasări a fost sub aşteptări (în ciuda cronicilor elogioase şi a faptului că a avut nu mai puţin de şapte nominalizări la Oscar): doar puţin peste 32 de milioane de dolari la nivel mondial.
„The Shawshank Redemption“ a rezistat în sălile americane de cinema, pe de altă parte, timp de aproape opt luni, continuånd să atragă spectatori şi încasări în fluxuri mici, dar constante.
Acesta nu este, de altfel, primul film făcut după o povestire a lui Stephen King care nu e una horror. În 1986, regizorul Rob Reiner dădea lovitura cu „Stand by Me“, un hit neaşteptat al acelui an, care a încasat peste 52 de milioane de dolari la un buget de doar opt milioane.
Titlu: The Shawshank Redemption (Închisoarea îngerilor)
Regia: Frank Darabont
Scenariul: Frank Darabont (după o nuvelă de Stephen King)
Roluri principale: Tim Robbins (Andy Dufresne), Morgan Freeman (Ellis Boyd „Red“ Redding), Bob Gunton (Norton), Clancy Brown (Hadley)
Producator: Castle Rock Entertainment
Durata: 142 minute
Premiera oficiala: 23 septembrie 1994
Scriitorul milionar
Stephen King (n. 1947) este, conform Guinness Book of World Records, autorul cu cele mai multe ecranizări cinematografice în viaţă. Este – nici o surpriză – şi unul dintre cei mai bogaţi scriitori din lume, cu venituri anuale estimate la circa 40 de milioane de dolari. A început să scrie foarte devreme, încă de la vårsta de nouă ani, la 12 ani editånd, împreună cu fratele său vitreg, un ziar pe care îl vindea cu cinci cenţi exemplarul. Primii bani din scris i-a cåştigat în timpul studenţiei – 35 de dolari, ca onorariu pentru o povestire apărută într-o revistă.
1,25 de dolari pe ora
După absolvirea facultăţii (a studiat engleza), Stephen King a lucrat într-o benzinărie, cu un salariu de 1,25 dolari pe oră, apoi ca profesor de liceu, cu 6.400 de dolari pe an. A avut un noroc chior cu prima sa povestire, care avea să devină romanul „Carrie“. După primele pagini, nemulţumit, scriitorul a aruncat manuscrisul la gunoi, însă soţia sa a recuperat hårtiile şi l-a încurajat să continue. În martie 1973, editura Doubleday a achiziţionat drepturile de publicare a romanului; două luni mai tårziu, Doubleday a cedat drepturile de publicare în ediţie broşată (adică în tiraj de masă) către New American Library, contra a 400.000 de dolari, dintre care jumătate îi reveneau prin contract lui King. Cu o sumă consistentă de bani în cont, King s-a decis atunci să trăiască din scris.
Ghinioane in lant
King este pe cåt de bogat, pe atåt de ghinionist. În 1999, a anunţat că suferă de degenerescenţă maculară, o boală care conduce la orbire. O lună mai tårziu, a fost lovit de o dubiţă; rezultatul – un plămån perforat, fracturi de coaste, gambă şi şold, trei săptămåni de operaţii. În 2003, a suferit o operaţie chirurgicală pentru a-i fi drenat lichid din plămåni în urma unei pneumonii. Iar în tinereţe a fost alcoolic şi dependent de droguri.
