Inițial, Guvernul intenționa să facă acest lucru doar pentru pensiile mai mici de 10.000 de lei, însă îl vor face pentru toate pensiile militare.

Prevederile OUG 168/2022 sunt schimbate față de forma inițială de proiect, stabilind astfel că pensiile mici se indexează suplimentar față de indexarea automată care se face în 2023 pentru toate pensiile militare.

„Cuantumul pensiilor militare de stat aflate în plată la 31 decembrie a anului anterior se indexează, din oficiu, începând cu 1 ianuarie a anului în curs, cu ultima rată medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la această dată și comunicat de Institutul Național de Statistică.”, se arată în proiectul de lege.

Cu alte cuvinte, Guvernul va aplica această prevedere automat, ordonanța referindu-se la indexarea pensiilor miliare mai mici.

Cum vor fi indexate pensiile militare

Întâi se vorbește despre pensiile militare recalculate și cele stabilite până la data de 31 decembrie 2017. Acestea vor fi indexate suplimentar în 2023 după cum urmează:

  • pensiile de până la 3.000 lei se indexează cu 7,4%, dar fără să depășească 3.154 lei;
  • pensiile între 3.001 și 4.400 lei se indexează cu 5,1%, dar fără să depășească 4.573 lei;
  • pensiile între 4.401 și 5.800 lei se indexează cu 3,9%, dar fără să depășească 5.981 lei;
  • pensiile între 5.801 și 7.200 lei se indexează cu 3,1%, dar fără să depășească 7.388 lei;
  • pensiile între 7.201 și 8.600 lei se indexează cu 2,6%, dar fără să depășească 8.782 lei;
  • pensiile între 8.601 și 10.000 lei se indexează cu 2,1%, dar fără să depășească 10.000 lei.

După aceea, sunt aduse în discuție pensiile militare stabilite începând cu data de 1 ianuarie 2018. Acestea vor fi indexate suplimentar în 2023 după cum urmează:

  • pensiile de până la 3.000 lei se indexează cu 3,8%, dar fără să depășească 3.076 lei;
  • pensiile între 3.001 și 4.400 lei se indexează cu 2,5%, dar fără să depășească 4.485 lei;
  • pensiile între 4.401 și 5.800 lei se indexează cu 1,9%, dar fără să depășească 5.888 lei;
  • pensiile între 5.801 și 7.200 lei se indexează cu 1,5%, dar fără să depășească 7.295 lei;
  • pensiile între 7.201 și 8.600 lei se indexează cu 1,3%, dar fără să depășească 8.687 lei;
  • pensiile între 8.601 și 10.000 lei se indexează cu 1%, dar fără să depășească 10.000 lei.

Pensiile speciale, „înghețate”

Cât despre pensiile speciale, OUG 168/2022 prevede „înghețarea” majorității acestora în 2023. Adică veniturile respective nu se vor indexa. Este vorba, printre altele, despre pensiile de serviciu pentru personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă, pensiile de serviciu pentru funcţionarii publici parlamentari, pensiile de serviciu şi pensiile de urmaş pentru membrii Corpului diplomatic şi consular al României sau indemnizațiile pentru limită de vârstă ale deputaților și senatorilor.

De asemenea, trebuie menționat că pensiile speciale pentru aleșii locali (indemnizațiile pentru limită de vârstă) nu vor fi acordate nici în 2023.