Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri că bugetul României s-a restrâns considerabil, iar Guvernul a făcut tot posibilul pentru a aduce o astfel de creștere a pensiilor.
Întrebat despre o înghețare a pensiilor în următorii ani, președintele Klaus Iohannis susține că „nu s-a vehiculat niciodată o tăiere de pensii”.
„Acum când avem și pandemie și criză economică este clar că bugetul s-a restrâns considerabil. Totuși și eu și premierul și ceilalți membri din Guvern și-au dorit o creștere pentru pensionari. Atât s-a putut. Același lucru este valabil și în cazul dublării alocațiilor pentru copii.
Ne dorim acest lucru, dar toată lumea trebuie să înțeleagă că chiar dacă ne dorim, bugetul țării nu poate acoperi tot ceea ce ne dorim.
Rămân la ce am spus și este destul de regretabil că PSD nu a înțeles nimic de aici și continuă să dea impresia unor persoane că s-ar fi putut mai mult. Nu s-ar fi putut mai mult și aceste încercări ale PSD-ului de a corecta prin Parlament ceva ce nu se poate, adică finanțele țării, este pur și simplu jalnică, este o abordare populistă, abordalistă, care nu ne face cinste.
Mai mult nu este posibil
Totodată, șeful statului a subliniat faptul că mai mult decât s-a făcut până în prezent nu poate fi posibil, iar românii trebuie să fie conștienți că nimeni nu și-a dorit să se ajungă într-o astfel de situație.
„Mai mult decât s-a decis până acum prin rectificarea bugetară nu este posibil. Finanțele puvlice nu pot fi extinse oricât de mult ne-am dori. Asta e realitatea.
Nu ne convine, nu am vrut pandemia, nu am vrut criza economică, dar trebuie să gestionăm situația astfel încât lucrurile să meargă și anul viitor și peste cinci ani și eu cred că trebuie să ajungem să înțelegem că o abordare responsabilă este cea mai importantă pentru fiecare român”, a mai spus Iohannis.