Gigantul Intel și-a deschis și în România un laborator de cercetare și dezvoltare, primul din Europa Centrală și de Est. Intel România Software Development Center, pornit de la zero, este și primul laborator de acest gen din Europa, iar valoarea investiției va fi de ordinul zecilor de milioane de euro, conform oficialilor, care nu au vrut să facă publice cifre exacte.
Pe lângă avantajul direct pe care îl are România prin această investiție (industria de dezvoltare software autohtonă este pusă definitiv pe harta globală a centrelor de dezvoltare), este foarte interesant de ce ne-au ales pe noi cei de la Intel.
Probabil că nu mai este o surpriză pentru nimeni că străinii ne „văd“ mai bine decât ne „vedem“ noi, vorbind de investitori. La fel și cei de la Intel. „O lege care acum este favorabilă, peste doi ani poate să dispară. Același lucru se poate întâmpla și cu alte legi normale, modificări fiscale există peste tot în lume. Numai că noi gândim pe termen lung, nu pe câțiva ani, iar perspectivele României sunt pozitive din acest punct de vedere“, a explicat Kostas Katsohirakis, vicepreședinte al Intel Software and Services Group.
Revoluție pe piața telefoanelor inteligente
Cu alte cuvinte, Intel a venit ca să rămână, iar planurile pe termen lung includ angajarea a câteva sute de ingineri software. Pentru început, vor fi angajați câteva zeci, însă construcția echipei, inclusiv la nivel de management, este încă în lucru. „Avem și exemplul multor corporații care au reușit să facă afaceri de succes în România, iar niciuna dintre acestea nu a plecat din cauza crizei care a lovit, poate, mai tare aici decât în alte părți“, arată Katsohirakis.
Un alt avantaj al țării noastre în lupta pentru atragerea noului laborator din zona EMEA (Europe, Middle East and Africa) este prezența dezvoltatorului Wind River, companie autohtonă achiziționată de Intel anul trecut. Strategia Intel, adică motivul pentru care a deschis laboratorul, este de a crea o soluție software bună pentru un număr mare de produse, adică smartphone-uri, netbookuri, sisteme de infotainment pentru autovehicule și chiar pentru desktopuri entry level. Soluția este Mee Go, adică un sistem de operare bazat pe arhitectura Linux (Intel este și în prezent al treilea producător de soft pe platforme Linux, după Red Hat și IBM). „Intrarea pe piața smartphone-urilor va fi cea mai dificilă, dar suntem convinși că o soluție software integrată în arhitectura Intel va avea succes“, arată Katsohirakis, care mai spune că sistemele de operare de pe telefoanele mobile nu sunt, în prezent, satisfăcătoare pentru compania americană. Cel mai probabil, soluția o vom vedea pe terminalele inteligente de la Nokia, MeeGo fiind rezultatul contopirii platformei Moblin, de la Intel, cu Maemo, dezvoltată de Nokia.
Avem și exemplul multor corporații care au reușit să facă afaceri de succes în România, iar niciuna nu a plecat din cauza crizei care a lovit puternic țara dvs.
Kostas Katsohirakis, vicepreședinte al Intel Software and Services Group
Inginerii IT din România se vor bate cu cei de la Apple și Google
18 noiembrie 2010, 07:14
Ultima modificare în 18 noiembrie 2010, 09:14
Intel a decis să intre pe piața softurilor pentru telefoane inteligente, zonă dominată de companii precum Apple, prin iOS, sau Google, prin Android. Și a ales România ca bază.
Etichete: google,
intel,
microsoft
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook