Inginerii și muncitorii calificați, «specii rare» vânate de angajatori

Chiar dacă pare greu de crezut, unele locuri de muncă sunt greu, dacă nu imposibil de ocupat. Peste jumătate dintre angajatori au dificultăți în găsirea persoanelor potrivite

În timp ce pe unele joburi din domeniul comunicării sau IT se bat mii de candidați, la categoria ingineri, din cele câteva zeci de aplicanți, angajatorii abia găsesc unul cu competențele potrivite.  „În ciuda numărului crescând de concedieri şi a numărului mare de şomeri, există o criză acută de talente şi o nepotrivire privind competențele în România, iar acestea se încadrează într-un fenomen global“, a declarat Valentin Petrof, country manager al ManpowerGroup Romania. Atât companiile, cât şi agenţiile de recrutare pot avea dificultăţi în găsirea candidatului potrivit, atunci când este vorba despre un domeniu de nişă sau de condiţii speciale de muncă, spune Ana Maria Cetătean, brand managerul site-ului de recrutare  eJobs.ro.

În mod tradițional, pe acest site, ofertele cu cei mai puţini candidaţi au provenit din sectorul public, administrativ, din cel al achiziţiilor și din agricultură. Sunt şi situaţii în care job-uri din domeniul construcţiilor, industriei sau din cel medical au înregistrat un număr mic de aplicanţi, principalele motive fiind legate de condiţiile speciale de muncă, de lipsa specializării candidaţilor sau de condiţiile existente pe piaţă, potrivit eJobs.ro. Principala cauză pentru acest deficit de talente este aceea că există din ce în ce mai puţini oameni pregătiţi în domenii tehnice, de nişă, pentru că nu mai există şcoli de meserii, de unde companiile să se alimenteze cu forţă de muncă proaspătă.