Centrul Regional de Operaţiuni de Reţea “Danubius” al Vodafone va deservi din luna aprilie multe divizii Vodafone din Europa cu activităţi de monitorizare şi gestionare a incidentelor de reţea, pentru serviciile de voce şi date.
Începând din iulie 2011, Centrul Danubius a asigurat, progresiv, servicii pentru 4 reţele: Vodafone România, Vodafone Italia, Vodafone Grecia şi Vodafone Germania. În următoarele 2 săptămâni, alte 3 reţele Vodafone vor fi incluse in activitatea Centrului Regional din România: Vodafone Olanda, Vodafone Cehia şi Vodafone Albania.
Echipa Centrului Danubius este formată din 250 de ingineri români, cu vârsta medie de 29 de ani, care asigură o varietate de operaţiuni specifice, pentru cele 7 divizii Vodafone: monitorizarea retelelor 2G/3G/4G, gestionarea incidentelor de reţea, dispecerizarea alarmelor din teritoriu, escalarea problemelor către linia a doua de suport şi interacţiunea cu echipele locale de suport tehnic. Peste 200 de aplicaţii active sunt folosite în fiecare zi de către angajaţii Centrului, 24 de ore din 24, 7 zile din 7.
Numărul total de clienţi care comunică în cele 7 reţele Vodafone monitorizate din Centrul Regional din Bucureşti este de 90 milioane.
“Am deschis Centrul Danubius în iulie 2011, când am inceput să monitorizăm operaţiunile de reţea ale Vodafone România şi Vodafone Italia, urmate apoi de Vodafone Grecia şi Vodafone Germania. Începand cu 1 aprilie, 2013, alte 3 reţele Vodafone vor fi adaugate activitătii Centrului din Bucureşti, ceea ce înseamnă că acesta va asigura buna funcţionare a reţelelor Vodafone din 7 ţări. Suntem foarte mândri că echipa de Tehnologie din Vodafone România a fost investită cu o responsabilitate atât de mare, care îi confirmă valoarea”, a spus Giovanni Chiarelli, Chief Technical Officer Vodafone România.
Centrul Danubius este localizat în doua sedii tehnice din Bucureşti – Pipera şi Avrig – şi dispune de o infrastructura solidă, specifica acestei activităţi, care include: generatoare electrice de urgenţă, reţea de transmisiuni alternative (prin PBX, mobil, satelit şi Internet), precum şi un sistem ridicat de securitate pentru transmisiile de date.
În termeni tehnici, Centrul Danubius conectează peste 100.000 de linii radio, 1.500 de centrale de control a staţiilor radio, peste 100.000 de noduri de acces şi 11.000 de multiplexoare.