Receanu, ca bun român, avea milă de conaționalii săi aflați în nevoie și le oferea mălai de cea mai bună calitate, care înlocuia cu succes pâinea.
Inginerul apropiat germanilor I.V. Gross a mirosit rapid afacerea și, după ce a intervenit la comandamentul de ocupație, a reușit să treacă depozitul de mălai din administrarea prefecturii în cea a unei asociații pe care o controla. Evident că operațiunea a avut costuri pe care trebuia să le recupereze.
Gross și nemții săi au promis că vor distribui mălai bun, uscat și perfect curat.
Însă, au început să cumpere tot porumbul stricat și încins la prețuri ridicole, pe care l-au vândut primăriei Capitalei pe prețul pentru fabricarea pâinii cu mălai de cea mai bună calitate.
Efectul: pelagra și boli de piele.