Indiferent de modul în care este preparată – la ibric, espresso sau la presa franceză – cafeaua este delicioasă și ne aduce acea energie de care avem nevoie, sub formă de cofeină. În plus, boabele de cafea conțin peste o sută de substanțe chimice vegetale sănătoase, care scad stresul oxidativ și inflamația, stimulând în același timp metabolismul.
Dar, potrivit Tastingtable, deși cafeaua aduce numeroase beneficii organismului, de la protejarea împotriva insuficienței cardiace și până la stimularea funcției hepatice sau stabilizarea zahărului din sânge, această băutură nu este bună pentru toată lumea.
Consumul de cafea poate avea unele efecte nedorite, cum ar fi arsurile la stomac.
Dacă vă numărați printre cei care au sensibilitate la cafea și suferiți de arsuri la stomac, ar fi indicat să adăugați acest ingredient cremos, poate mai puțin cunoscut, în ceașca cu cafea.
Adăugați unt ghee în cafea pentru a vă proteja stomacul
Cafeaua poate provoca dureri de stomac sau arsuri la stomac, mai ales când este consumată pe nemâncate. Potrivit Coffee Affection, acest lucru se datorează nivelului ridicat de aciditate al cafelei, un factor care îi determină pe unii oameni să caute cafeaua cu conținut scăzut de acid.
Dar adăugarea în cafea a unei lingurițe de ghee – unt topit și limpezit în stil indian – poate neutraliza mare parte din această aciditate a băuturii.
Conținutul ridicat de calciu al untului ghee poate ajuta la contracararea acidității cafelei. Ghee conține și butirat, un acid gras anti-inflamator, care, așa cum s-a demonstrat, îmbunătățește sănătatea intestinală.
Beneficiile uriașe ale cafelei
O nouă cercetare se adaugă pe lista celor de până acum care susțin efectele benefice ale cafelei asupra creierului. Conform datelor din ”Frontiers in Aging Neuroscience”, consumul de cafea poate reduce riscul apariției bolii Alzheimer.
Studiul a urmărit un eșantion format din adulți, timp de 10 ani, și a constatat că persoanele care au consumat mai multă cafea au prezentat un declin cognitiv mai lent și o acumulare mai lentă de beta-amiloid, având șanse mai mici de a suferi de Alzheimer.
Studii științifice anterioare au venit cu dovezi conform cărora consumul cafelei ar putea reduce riscul de Alzheimer.
De asemenea, boabele de cafea conțin peste 100 de substanțe chimice vegetale sănătoase, care scad stresul oxidativ și inflamația, stimulând în același timp metabolismul. Acești compuși ar putea ajuta la reducerea inflamației, pot inhiba absorbția grăsimii de către intestin și reduc stresul oxidativ, care reprezintă un dezechilibru dintre radicalii liberi și antioxidanți din organism.