Ingrid Mocanu: Faptele lui Dan Barna sunt considerate infracțiuni de DNA. Prin urmare, vicepremierul se poate aștepta la ce este mai rău.
Trebuie precizat faptul că președintele USR a declarat deja că, în cazul în care se va începe urmărirea penală împotriva sa, se va retrage din toate funcțiile pe care le deține.
Ingrid Mocanu: Faptele lui Dan Barna sunt considerate infracțiuni. Barna a susținut această interpretare a DNA
”Newsweek susține că și Dan Barna este vizat de ancheta DLAF, care a ajuns la DNA. Cică el ”nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase” și că ar fi făcut totul corect.
Declarațiile sale au una din cele două justificări: ori știe realitatea și vrea să inducă în eroare, ori nu știe ce consideră DNA a fi fapte penale cu fonduri europene și atunci a vorbit ”în dodii” până acum.
Dacă este corect sau nu ce consideră DNA fapte penale cu fonduri europene eu am precizat de multe ori cu mult timp în urmă, DAR el a susținut că totul este perfect și nu trebuie modificat nimic în legislație.
Domnule coleg (mi-a fost coleg de an, da), ceea ce descrie presa, care a prezentat pe larg ce se găsește prin acele dosare, sunt considerate, pe cale de interpretare a legislației în vigoare INFRACȚIUNI de către DNA (și de unele instanțe). La fel ca multe alte bazaconii de fapte penale (gen abuzul în serviciu).
Eu și alții NU am susținut o asemenea interpretare deplasată și am tot considerat utilă o modificare clarificatoare a legislației în domeniu, pentru a se elimina asemenea posibile interpretări, dar dvs. DA, ați susținut-o.”, a scris Ingrid Mocanu marți pe Facebook.
DLAF a anunțat că a trimis dosarul la DNA
Trebuie reamintit că Dan Barna a declarat, marți, la Parlament, că în cazul în care va porni urmărirea penală împotriva sa se va retrage din funcții.
DLAF a anunțat că a trimis la DNA dosarul privind afacerea cu fonduri europene în care au fost implicați Dan Barna și sora acestuia.
Președintele USR PLUS a anunțat că a solicitat notă de constatare de la DLAF, deoarece el nu a fost informat în legătură cu acest demers și a subliniat că el nu face parte din grupul de 4 persoane acuzate în acel dosar.