Ingrid Mocanu s-a dezlănțuit la adresa lui Călin Popescu Tăriceanu, după ce acesta și-a exprimat poziția clară, în privința ordonanței privind amnistia și grațierea, în contextul în care Parchetul General a cerut urmărirea penală pe numele său, în dosarul Microsoft.
Șeful Senatului a declarat, miercuri seara, într-o intervenție telefonică la TVR 1 că nu poate fi de acord cu OUG pe aministie și grațiere, întrucât acest lucru ar putea să se considere că-l favorizează.
„Eu nu pot să fiu de acord cu ideea că deciziile politice la care am un rol important sunt decizii care ar putea să mă favorizeze în așa fel încât să-mi creeze o vulnerabilitate în spațiul public. Știți foarte bine că în politică lucrăm nu cu realități, ci cu percepții. Percepția în legătură cu o astfel de decizie ar fi defavorabilă: „Uite ce fac politicienii! Politicieni se scapă pe ei de justiție!”. Deci, acesta este motivul pentru care eu m-am opus și vă spun că și în continuare mă voi opune, mai ales în condițiile actuale. Cu atât mai mult în condițiile actuale, nu pot să fiu de acord ca o astfel de decizie să se ia, pentru că voi fi acuzat că fac politică în interes propriu” a declarat liderul ALDE, în cadrul emisiunii România 9, de la TVR 1.
„Sunt împotrivă și v-am explicat de ce. Există și alte modalități. E adevărat, nu putem lua cu penseta și să facem dreptate dosar cu dosar și de aceea am vorbit și cu ministrul Justiției și ne-am consultat, inclusiv în coaliție, care ar fi modalitățile prin care să putem să reparăm nelegalitățile, nedreptățile care s-au făcut și ministrul a venit cu acea variantă a unor recursuri extraordinare în dosarele în care s-a lucrat cu echipe mixte, cu ascultări ilegale de telefoane, astfel încât oamenii care se consideră nedreptățiți să-și poată căuta dreptatea în justiție”, a mai precizat Călin Popescu Tăriceanu. Parchetul cere urmărire penală pentru Călin Popescu Tăriceanu. DNA a formulat o solicitare către ICCJ pentru urmărirea penală a șefului Senatului.
Tăriceanu a declarat, la Antena 3, că nu s-a făcut nicio plată către Microsoft în timpul mandatului său.
„Am văzut informațiile care s-au vehiculat în ultimele ore și pot să fac câteva precizări. Hotărârea de Guvern care a aprobat contractul de furnizare de licențe Microsoft a fost adoptată în 2004 înainte ca eu să devin Prim-Ministru. Pe timpul mandatului meu, Guvernul a dat o hotărâre în baza căreia să se facă inventarierea licențelor Microsoft având în vedere că licențele erau utilizate, nu se plătise contravaloarea lor și noi eram într-o situație de ilegalitate, practic, pentru că nu plătisem folosirea”, a declarat Tăriceanu.
În urma acestor decalații, Mocanu i-a adus jigniri foarte dure pe contul său de Facebook.
”Păi măi, nesimțitule! Cum adică nu ești de acord cu amnistia care este pentru toți? Dar să te scape pe tine PSD – ul pe persoană fizică, cu asta ești de acord? Asta nu te avantajează? Păi du-te la onorata instanță dacă ești nevinovat, și tu și Vosganian, nu cerșiți la Dragnea protecție și după aia zbierați că vreți dreptate cu Dragnea la pușcărie. Chiar nu mai ai nicio rușine și ai impresia că ne prostești pe toți?”, a scris aceasta.