Nu ştii dacă patrupedul tău a devenit senior? Ei bine, trebuie să ştii că nu exista o regulă generală. Cum există diferite rase de caini, trebuie să iei în considerare faptul că statutul de senior, poate fi oferit la vârste diferite. Spre exemplu, un Golden Retriever poate fi considerat senior la vârsta de 8 ani, pe când un Chihuahua ar putea fi considerat senior undeva după 11 ani. Prin urmare, este important să analizezi cu atenţie rasa lui, dar şi alţi factori, precum: genetica, nutriţia, mediul său de viaţă şi activitatea zilnică.
Care sunt cele mai des întâlnite probleme de sănătate cu care se poate confrunta un câine senior?
- Artrita
Artrita este o afecţiune degenerativă a articulaţiilor, des întâlnită la animalele trecute de prima tinereţe. Dacă patrupedul tău suferă de această afecţiune vei observa cum acesta merge sau se ridică cu dificultate. Trebuie să ştii că această problemă este aproape inevitabilă şi că poate fi ameliorată cu suplimente, dar şi cu o dietă special concepută în acest sens.
- Afecţiuni dentare
Afecţiunile dentare şi inflamaţia gingiilor sunt alte probleme cu care câinele tău se poate confrunta la bătrâneţe. Este important să nu ignori primele semne – reprezentate de placa dentară sau tartrul – şi să iei măsuri imediat. Căci în cazul în care le ignori, câinele tău se poate confrunta cu probleme de sănătate şi mai grave, precum pierderea dinţilor, afecţiuni interne, infecţii şi aşa mai departe. Un alt lucru pe care trebuie să îl mai ştii este faptul că afecţiunile dentare pot cauza dureri extrem de mari, iar câinele va avea dificultăţi în a se hrăni în mod corespunzător.
Pentru a evita pe cât de mult posibil apariţia afecţiunilor dentare poţi opta pentru hrana special concepută în acest sens. Trebuie să ştii că există produse care ajuta la curăţarea dinţilor pe parcursul masticaţiei şi astfel câinele va beneficia de o periere a dinţilor atunci când se hrăneşte.
- Afecţiunile ochilor
O altă afecţiune des întâlnită la câinii seniori este cataracta sau vederea înceţoşată, iar acestea pot împiedica patrupedul să se deplaseze, să vadă la distanţă şi aşa mai departe.
- Insuficienţă renală
Foarte mulţi câini seniori ajung să sufere de insuficienţă renală, o afecţiune gravă ce poate fi diagnosticată prin teste de sânge. Cu toate că boala nu este deloc una uşoară, cu ajutorul unui tratament prescris de un medic veterinar, dar şi cu o dietă specială dedicată, câinele poate trece prin această boală cu mai multă ușurință, iar semnele bolii vor fi ameliorate.
- Obezitatea
Ştim cu toţii că un câine vârstnic nu mai este la fel de activ. Iar din cauza sedentarismului, dar şi din cauza încetinirii metabolismului, câinii seniori sunt mai predispuşi să câştige mai multe kilograme în plus. Chiar dacă la prima vedere, aceasta afecţiune nu pare prea periculoasă, trebuie să ştii că ea poate cauza în timp alte probleme de sănătate şi poate conduce chiar şi la scurtarea vieţii câinelui. Din fericire, aceasta afecţiune poate fi ţinută sub control şi chiar să dispară dacă îi oferi câinelui tău hrana potrivită pentru a reduce greutatea, în cantitatea corectă și asociezi asta cu mișcarea fizică zilnică.
- Insuficiența cardiacă
Câinii seniori pot adesea să sufere de insuficienţă cardiacă, o afecţiune caracterizată prin îngroşarea valvelor inimii. Aceasta poate cauza o circulaţie a sângelui anormală şi poate mări dimensiunea inimii. Semnele acestei boli sunt destul de vizibile. Dacă observi că animalul tău de companie oboseşte mult mai repede şi nu mai respira corespunzător, este momentul să îl duci cât mai repede la medicul veterinar. Aceasta afecţiune poate fi ţinută sub control cu tratament şi cu dieta corespunzătoare ameliorării bolii.
Bineînţeles mai sunt şi alte afecţiuni cu care un câine senior se poate confrunta, dintre acestea mai amintim:
- Diabet;
- Incontinență urinară;
- Probleme la prostată;
- Cancer;
- Disfuncții cognitive și alte probleme comportamentale;
- Tulburări endocrine;
- Pietre la vezica urinară;
Este drept ca această perioadă este una dificilă atât pentru companionul tău, cât şi pentru tine. Dar trebuie să ştii că există diferite modalităţi prin care îl poţi ajuta să treacă mai uşor prin această parte a vietii.
- Vizita regulată la medicul veterinar ar trebuie să fie una din principalele tale preocupări. Căci împreună cu acesta puteţi urmări semnele legate de îmbătrânire şi puteţi stabili un plan corect de îngrijire a acestuia.
- Asigurarea unei diete complete şi echilibrate, adaptată noilor sale cerințe este un alt aspect pe care trebuie să îl ai în vedere. Nu uita că şi cantitatea contează, dacă nu ştii care este porţia potrivită îţi recomandăm să discuţi acest aspect cu medicul veterinar sau să citeşti cu atenţie eticheta produsului pe care îl achiziţionezi. În acest mod vei evita bolile legate de obezitate.
- Toaletarea câinelui este o altă modalitate prin care îţi poţi îngriji câinele vârstnic. Prin urmare nu neglija spălarea, perierea blănii, curăţarea și detartratea dinţilor şi tratamentele de deparazitare.
- Plimbările şi joacă zilnice sunt alte aspecte pe care nu trebuie să le ignori. Chiar dacă la bătrâneţe plimbările vor fi mai scurte, asta nu însemna că patrupedul nu mai are nevoie de ele.
- Respectă tratamentele prescrise de medicul veterinar.