Iarna este poate o provocare pentru crescătorii de porumbei care trebuie să se pregătească din timp și să le ofere toate condițiile de trai, feriți de frig. Importantă este și curățenia din coteț. Iată, deci, câteva sfaturi pentru îngrijirea porumbeilor și lucruri necesare pe care trebuie să le achiziționați pentru aceștia.
Adăpostul porumbeilor – mediu de viață sănătos
Ca orice altă ființă, chiar și porumbeii au nevoie de un mediu propice pentru a putea crește și pentru a se putea dezvolta optim. În acest sens, adăpostul lor în special iarna ar trebui să fie cât mai aerisit, adică un mediu uscat, dar ferit pe cât se poate de viscol.
Chiar dacă porumbeii sunt rezistenți la frig și dacă au o alimentație potrivită cu toate vitaminele și mineralele de care au nevoie rezistă, mai bine ar fi să evitați expunerea lor la ger. Răcelile nu îi ocolesc nici pe aceștia, deci mai bine preveniți decât să tratați.
Curățenia din adăpostul în care stau nu trebuie niciun moment ignorată. Dacă este posibil, o dată la două zile ar trebui curățat, pentru că în caz contrar mizeria se adună și aerul este viciat mai apoi.
Tratamentele medicamentoase – administrare de la primele simptome
Un lucru bine știut de orice crescător și probabil și de cei la început de drum este faptul că, încă de la primele simptome de boală, orice schimbare de comportament sugerează o problemă. În acest sens, primul pas ce trebuie urmat este izolarea porumbelului sau porumbeilor care și-au schimbat comportamentul de restul grupului.
Astfel puteți evita transmiterea bolilor. Pentru porumbei este foarte ușor să se răspândească orice fel de boală, în special prin bolurile de apă sau mâncare. Pasul doi constă în administrarea unor medicamente pentru porumbei. Fiecare crescător alege ce vrea să dea porumbeilor săi. Important este să alegeți medicamentația potrivită în funcție de afecțiunea sau boala pe care o are.
Suplimente și medicamente pentru porumbei, alese corect
Sunt disponibile pe piață sute de produse special create pentru porumbei. Pastile, prafuri ce pot fi dizolvate în apă și chiar medicamente în formă lichidă ce pot fi administrate. Atunci când le alegeți trebuie să fiți atenți la ce conțin și cum acționează, precum și la cantitatea ce trebuie administrată.
Atenție! Este important ca fiecare porumbel să primească doza de care are nevoie. Pot fi cazuri în care tratamentele dizolvate în apă să fie asimilate de o parte dintre aceștia, iar alții să nu ia contact deloc cu medicamentul. La fel este și în cazul suplimentelor. Important este să le dizolvați exact așa cum scrie pe indicații și evitați astfel problemele de acest gen.
Alegeți boluri speciale pentru porumbei și aveți grijă de sănătatea acestora! Magazinele de nișă vă pot fi parteneri ideali atunci când vorbim despre produse columbofile.