Competiția cu Occidentul, în special cu SUA, intensifică eforturile Chinei de a-și extinde influența în regiune. În timp ce unele state africane manifestă prudență față de această apropiere, multe altele o văd ca pe o oportunitate de a reduce dependența de puterile occidentale.
Africa, epicentrul competiției economice dintre marile puteri
Pentru SUA, Africa reprezintă mai mult decât o piață, este o scenă geopolitică. După ani în care China a dominat investițiile în infrastructură, Washingtonul încearcă să recupereze terenul pierdut. SUA au finanțat inițiative precum „Build Back Better World” (B3W), un proiect menit să concureze cu inițiativa „Belt and Road” a Chinei. Totuși, impactul concret al acestor strategii rămâne limitat.
Pe de altă parte, Uniunea Europeană încearcă să rămână relevantă, prin promovarea de proiecte de dezvoltare sustenabilă și guvernanță democratică. Cu toate acestea, investițiile europene nu pot rivaliza cu ritmul și amploarea celor chineze sau americane.
Africa: victima influențelor externe sau un actor economic independent?
Competiția dintre China și SUA este mai evidentă ca niciodată în Africa. China domină în domenii precum infrastructură, porturi, căi ferate și centrale electrice și finanțează proiecte majore care au transformat conectivitatea continentului. SUA, în schimb, își canalizează resursele spre educație, tehnologie și guvernanță democratică.
Întrebarea care domină peisajul este: cine câștigă, de fapt, această luptă pentru influență? Deocamdată, China pare să aibă un avantaj clar. Cu un volum al comerțului bilateral de peste 282 de miliarde de dolari în 2023 și cu peste 10.000 de proiecte finalizate, Beijingul și-a cimentat poziția ca principal partener economic al Africii.
Proiecte majore, cum ar fi calea ferată Addis Abeba-Djibouti sau modernizarea rutei feroviare Lagos-Kano, au fost finanțate și construite în mare parte cu sprijin chinez. Aceste inițiative sunt parte a strategiei chineze de a-și extinde influența globală și de a facilita accesul la resursele naturale.
Cu toate acestea, criticii subliniază riscurile legate de sustenabilitatea datoriilor acumulate de țările africane. Un exemplu frecvent menționat este cazul portului Hambantota din Sri Lanka, utilizat adesea pentru a ilustra așa-numita „capcană a datoriei”. Deși președintele Africii de Sud a respins această versiune ca fiind nefondată, dezbaterea continuă să atragă atenția internațională.
În 2017, guvernul din Sri Lanka a închiriat portul Hambantota unei companii chineze pentru a obține lichidități. Decizia fost interpretată de unii ca o confirmare a „capcanei datoriilor”, însă este o interpretare simplistă a unei realități mai complexe. China urmărește atât interese politice, cât și economice în relațiile sale cu Africa, la fel ca partenerii occidentali. Cu toate acestea, din moment ce liderii occidentali nu acordă suficientă atenție Africii, China nu trebuie să recurgă la diplomația „capcanei datoriilor” pentru a-și spori influența. Este de ajuns să ofere doar o propunere de parteneriat mai bună pentru a câștiga teren.
China și industrializarea Africii
Investițiile chineze în Africa nu se limitează doar la infrastructură. În ultimii ani, accentul s-a mutat către dezvoltarea industrială, prin crearea de zone economice speciale și parcuri industriale. Este o schimbare strategică menită să sprijine industrializarea locală și să reducă dependența continentului de exporturile de materii prime.
În același timp, China promovează utilizarea monedei sale, renminbi (RMB), în tranzacțiile comerciale din Africa. Prin acorduri de schimb valutar semnate cu țări precum Nigeria și Egipt, se încearcă reducerea dependenței de dolarul american, o mișcare care subliniază dorința Beijingului de a redefini sistemul financiar global.
Soft power-ul Chinei în Africa: educație sau propagandă?
Un alt pilon important al cooperării China-Africa este educația. Prin burse generoase și programe de schimb, China a devenit a doua destinație preferată a studenților africani, cu peste 80.000 de tineri înscriși anual. De asemenea, au fost înființate Institute Confucius în 48 de țări africane pentru a promova limba și cultura chineză.
Cu toate acestea, există critici care susțin că inițiativele urmăresc mai degrabă extinderea influenței ideologice a Chinei, decât dezvoltarea reală a resurselor umane africane. Unele rapoarte indică nemulțumiri legate de calitatea programelor educaționale sau de lipsa integrării în structurile de muncă locale.
Promisiunile Chinei pentru Africa
În cadrul celui de-al nouălea Forum pentru Cooperare China-Africa (FOCAC), desfășurat recent la Beijing, președintele Xi Jinping a anunțat un nou pachet financiar. Acesta prevede un ajutor de 360 de miliarde de yuani (aproximativ 50,7 miliarde de dolari) pentru următorii trei ani, destinat țărilor africane. Pachetul include linii de credit, asistență și investiții directe din partea companiilor chineze. Un accent deosebit este pus pe dezvoltarea infrastructurii și a tehnologiilor verzi, cu planuri pentru implementarea a 30 de proiecte de energie curată pe continent. De asemenea, China își propune să sprijine Africa în dezvoltarea tehnologiei nucleare, pentru a aborda deficitul energetic care împiedică industrializarea. În plus, se preconizează crearea a cel puțin un milion de locuri de muncă în Africa, ceea ce subliniază angajamentul Beijingului față de dezvoltarea economică a continentului.
În ciuda acestor angajamente financiare semnificative, China nu a oferit măsuri concrete de reducere a datoriilor pentru țările africane care se confruntă cu dificultăți financiare. În schimb, a încurajat alți creditori să participe la restructurarea datoriilor africane, subliniind principiul acțiunilor comune și al împărțirii echitabile a sarcinilor.
Cum vor naviga Africa și China provocările globale?
Africa traversează un „punct critic”, potrivit raportului „Foresight Africa 2025-2030” al Brookings Institution. Continentul se confruntă cu o combinație de provocări: schimbări climatice, crize alimentare, instabilitate politică și un deficit masiv de infrastructură. Se estimează că Africa are nevoie de investiții de 100 de miliarde de dolari anual pentru a construi drumuri, centrale electrice și rețele de apă necesare unei populații în continuă creștere.
Pe fondul acestor dificultăți, lideri politici problematici, cum ar fi Mohamed Bazoum din Niger (înlăturat recent printr-o lovitură de stat) sau generalul Abdel Fattah al-Burhan din Sudan, au adâncit instabilitatea în regiune. Sudanul, de exemplu, se află într-un conflict armat care împiedică investițiile și destabilizează regiunea Cornului Africii. În plus, state precum Zimbabwe și Etiopia se confruntă cu sancțiuni economice sau conflicte interne, complicând colaborările cu investitorii internaționali.
China recunoaște aceste vulnerabilități și și-a ajustat strategia prin concentrarea pe proiecte sustenabile mai mici, care să răspundă direct nevoilor locale. De asemenea, intenționează să investească în educație și tehnologie pentru a sprijini crearea unei forțe de muncă locale competitive. „Aceasta nu este doar o colaborare economică, ci o investiție într-un viitor comun”, a declarat Xi Jinping la summitul FOCAC. Abordarea are ca scop nu doar sprijinirea dezvoltării economice a Africii, ci și promovarea exporturilor de tehnologii verzi chineze, pe fondul restricțiilor comerciale impuse de Occident.
China își pierde din avânt, dar nu din influență
Cu toate acestea, relația Africii cu cele trei mari puteri – SUA, China și UE – este departe de a fi simplă. Țările africane adoptă o abordare din ce în ce mai pragmatică și își diversifică parteneriatele pentru a evita dependența excesivă de o singură superputere. Liderii africani au învățat din lecțiile trecutului și sunt mai atenți la termenii acordurilor de împrumut și la capcanele datoriei.
În acest moment, China este liderul clar al influenței economice pe continent, dar SUA și UE recuperează teren. Într-o lume marcată de tensiuni geopolitice, viitorul Africii va depinde nu doar de cine oferă mai mult, ci și de abilitatea liderilor africani de a transforma aceste oferte în beneficii reale pentru cetățeni. Africa nu mai este doar o piesă de șah, devine încet, dar sigur, un jucător decisiv.
