Inițiativă de primire a 400 de migranți minori în mai multe state UE. Ce spun Macron și Merkel

Angela Merkel şi Emmanuel Macron au lansat o inițiativa respectivă. Aceasta va permite intrarea în mai multe ţări europene a circa 400 de minori neînsoţiţi care se aflau în tabăra de refugiaţi Moria din Grecia. Trebuie menționat că tabăra respectivă a fost devastată de către un incendiu.

Tinerii vor fi repartizaţi între ţările Uniunii Europene care se vor ralia acestei iniţiative franco-germane, a explicat aceeaşi sursă, adăugând că detaliile vor fi anunţate mai târziu de cancelarul german, a cărui ţară asigură în prezent preşedinţia Consiliului UE, a declarat pentru AFP o sursă apropiată de dosar, conform agerpres.ro

Conform dpa, este neclar pentru moment câţi minori urmează să fie primiţi de Germania. Numărul de 400 este „un ordin de mărime”, care trebuie să fie confirmat de autorităţile elene, potrivit sursei menționate.

Mii de migranţi au rămas miercuri fără adăpost

La Bruxelles, comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson a confirmat la rândul său „discuţii în curs” între statele membre ale UE privind cei 400 de minori neînsoţiţi, care au fost transferaţi miercuri seară de pe insula Lesbos pe continent.

Mii de migranţi de pe insula greacă Lesbos au rămas miercuri fără adăpost după un enorm incendiu care a devastat tabăra de refugiaţi Moria în noaptea precedentă, cea mai mare şi cu condiţiile cele mai proaste din Grecia. În cursul dimineţii, şeful statului francez a declarat că avut discuţii cu cancelarul german şi cu premierul grec.

„Ne dorim, Germania, Franţa dar şi alte ţări europene ca, în legătură cu Comisia Europeană, să fim prezenţi la întâlnirea cu solidaritatea. Încercăm să angajăm maximum de ţări europene pentru a-i primi pe refugiaţi, în special pe minori”, a spus Macron în cadrul unei conferinţe de presă de la Ajaccio, în Corsica.

„Catastrofa” de la Moria, cum a calificat-o Germania, a provocat un elan de solidaritate în ţară şi a relansat dezbaterea privind primirea solicitanţilor de azil în Europa, un subiect pe tema căruia între ţările UE există mari disensiuni.

Această dezbatere intervine la aproape cinci ani de la „criza” migranţilor din 2015, atunci când cancelarul german Angela Merkel a decis să deschidă frontierele ţării sale pentru sute de mii de migranţi, care fugeau în special de războiul civil din Siria.