Inițiativa legislativă a europarlamentarului Dan Nica (PSD) cu privire la semiconductorii a fost adoptată de către Parlamentul European. Aceasta a fost adoptată cu 67 de voturi pentru, unul împotrivă și patru abțineri.
Raportul europarlamentarului PSD Dan Nica cu privire la reglementarea și impulsionarea industriei europene a semiconductorilor a fost aprobat, marți, 24 ianuarie, cu majoritate categorică de către Comisia pentru Industrie, Energie și Cercetare (ITRE) din cadrul Parlamentului European.
Inițiativa eurodeputatului „Semiconductori pentru Europa” are ca obiectiv dublarea producției europene
Așadar, propunerile legislative ale liderului Delegației PSD au fost adoptate cu 67 de voturi pentru, unul împotrivă și patru abțineri. De asemenea, comisia de specialitate i-a încredințat social-democratului Dan Nica mandatul de a reprezenta forul europarlamentar în negocierile inter-instituționale cu Consiliul UE. Această decizie a fost luată cu 70 de voturi pentru, unul împotrivă și o abținere.
Inițiativa „Semiconductori pentru Europa” are ca obiectiv dublarea producției europene în acest sector strategic. Acest lucru are potențial să se întâmple prin atragerea de investiții, consolidarea capacității tehnologice la scară largă, crearea unei rețele europene de centre de competență în cercetare, proiectare și producție, precum și finanțare accesibilă IMM-urilor.
„În contextul global actual, trebuie să fim mai ambițioși în politica noastră industrială, pentru a reduce dependențele, în special în domeniile strategice. Bugetul UE în acest sens trebuie să fie proporțional cu provocările. Prin noua legislație privind semiconductorii, ne asigurăm că UE va deveni lider în cercetare și inovare, cu un mediu de afaceri gata să investească în capacități de producție performante și în forță de muncă calificată pentru sectorul semiconductorilor.”, a afirmat eurodeputatul PSD Dan Nica, în calitate de raportor și coordonator al eurodeputaților S&D din comisia ITRE.
Pandemia de Coronavirus a evidențiat vulnerabilități majore în lanțul de aprovizionare
La momentul de față, ponderea UE în capacitatea globală de fabricare a semiconductorilor este sub 10%, iar legislația elaborată de europarlamentarul PSD Dan Nica se referă la atingerea unei cote globale de 20%.
Așadar, potrivit unui studiu elaborat de Parlamentului European, pandemia de Coronavirus a evidențiat vulnerabilități majore în lanțul de aprovizionare, prin penuria fără precedent de semiconductori. Acest lucru a determinat creșterea costurilor pentru industrie și prețuri mai mari pentru consumatori și a încetinit ritmul redresării economice în Europa.