Se anunță vremuri grele pentru cei ce vor cere azil în Austria, dacă o inițiativă a formațiunii naționaliste FPOe va avea sorți de izbândă. De această decizie ar urma să fie afectați inclusiv românii.
Formaţiunea naţionalistă FPOe, membră a coaliţiei de guvernare în Austria, propune ca solicitanţilor de azil să li se interzică să iasă pe străzi noaptea, invocând raţiuni de securitate publică, transmite joi agenţia EFE
Propunerea a fost formulată într-un interviu de Johann Gudenus, liderul grupului parlamentar al FPOe, care propune mai multe variante, una dintre ele fiind ca migranţii să nu poată ieşi pe străzi între orele 22:00 şi 06:00, justificând că astfel cetăţenii vor fi mai în siguranţă. În interviul acordat cotidianului Tiroler Tageszeitung, Johann Gudenus s-a plâns în special că migranţii ”vagabondează noaptea” pe străzi, unii având cuţite asupra lor, şi că după valul masiv de refugiaţi din anul 2015 ”infracţiunile comise cu violenţă şi agresiunile sexuale au crescut masiv”. ‘
“Aceasta nu are nimic de-a face cu rasismul. Nu suntem rasişti”, şi-a apărat el în continuare iniţiativa, amintind de două asasinate ce ar fi fost comise în Austria de migranţi afgani, dar care nu au fost încă deplin elucidate.
Conform statisticilor oficiale, din cele 1.060 de crime comise cu armă albă în Austria anul trecut, 143 au avut ca autori afgani, 66 turci şi 31 irakieni. În acelaşi an numărul infracţiunilor comise de solicitanţi de azil a scăzut cu 9,6% faţă de anul anterior, când se înregistrase o creştere puternică faţă de anul precedent. Circa 130.000 de solicitanţi de azil au fost înregistraţi în Austria în perioada 2015-2016.