În condiţiile în care până şi Klaus Schwab se poziţionează acum ca un critic al capitalismului, nu este de mirare că tradiţionalul marş al antiglobaliştilor a fost anulat în acest an, chiar dacă unii activişti intenţionează să ridice un orăşel din corturi-iglu de gheaţă. Sloganul lansat de Schwab pentru această cea mai importantă reuniune a elitei economice mondiale sună astfel: ‘Capitalismul în vechea sa formă nu mai corespunde lumii actuale. Să căutăm soluţii!’.

În raportul intitulat ‘Riscurile globale’ figurează astăzi un număr fără precedent de factori de risc. Printre acestea se numără ‘perturbările cronice ale echilibrului financiar’, imensele discrepanţe în venituri, crizele alimentare şi atacurile cibernetice, precizează Der Standard.

Comisia UE vrea să folosească Forumul de la Davos ca pe un cadru în care să poată discuta cu reprezentanţi ai băncilor şi cu politicieni schema sa cu ajutorul căreia intenţionează să-şi amplifice controlul asupra marilor bănci. Comisarul european pentru piaţă internă şi servicii, Michel Barnier, a declarat într-un interviu că analizează posibilitatea implementării unei reglementări mai drastice a salariilor şi primelor pentru bancheri.

La fel ca în anii precedenţi, o mare atenţie va fi acordată la Davos discuţiilor despre criza din Europa. Este aşteptată participarea preşedintelui Băncii Mondiale, Robert Zoellick, a directorului general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a preşedintelui Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, şi a miniştrilor de finanţe din toate ţările G20. Din partea SUA va participa şi în acest an ministrul de finanţe, Timothy Geithner, precizează cotidianul austriac.

Pentru ca marii acestei lumi să poată ţine legătura şi după reuniunea de la Davos, omul de afaceri indian Vivek Ranadivé va inaugura în cadrul reuniunii un ‘Facebook pentru liderii mondiali’, denumit Topcom, adaugă Der Standard.
SURSA: Agerpres