Înmatriculările de autoturisme rulate au depăşit, în România, 250.000 de unităţi, în primele 10 luni

Numărul autoturismelor second-hand înmatriculate în România a ajuns, în primele 10 luni ale acestui an, la 250.800 de unităţi, în creştere cu 22,79%, în comparaţie cu intervalul ianuarie - octombrie din 2015, conform statisticii Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Potrivit datelor oficiale, la nivelul lunii octombrie, au fost înregistrate 27.954 de unităţi rulate, mai mult cu aproape 13% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, când erau consemnate 24.745 de unităţi.

La nivel naţional, din totalul celor 250.813 de autoturisme second-hand înregistrate la DRPCIV, în primele 10 luni din 2016, cele mai multe sunt din gama Volkswagen (71.373 unităţi, +21,64% faţă de acelaşi interval din 2015).

În topul preferinţelor se mai află Opel (40.856 unităţi, +15,98%), Ford (28.170 unităţi, +18,67%), BMW (19.856 unităţi, +36,35%), Audi (19.743 unităţi, +38,59%), Skoda (12.350 unităţi, +29,86%), Renault (10.118 unităţi, +22,35%) şi Mercedes-Benz (9.789 unităţi, +28,77%).

Potrivit statisticii DRPCIV, parcul auto naţional din România însuma, la sfârşitul anului 2015, aproximativ 6,6 milioane de unităţi, în creştere cu 5,27% faţă de perioada similară a anului precedent, când număra 6,27 milioane de exemplare. Din totalul vehiculelor care circulau pe drumurile naţionale la finele anului trecut, aproximativ 5,15 milioane de unităţi erau încadrate în categoria autoturismelor, în creştere cu 5,04%, comparativ cu anul 2014, când erau raportate 4,9 milioane de autoturisme.

La nivelul Bucureştiului erau înregistrate, la finele anului trecut, 1,19 milioane de autovehicule, dintre care 956.664 unităţi consemnate la categoria autoturisme. Agerpres