Piața serviciilor medicale private a devenit foarte competitivă în România, iar emergența unor figuri inovatoare, care să redefinească standardele și să inspire, părea imposibilă. În acest context, povestea dr. Alexandra Mircea, medic dentist și fondatoarea clinicii Dentalist, este remarcabilă. Deși suntem în țara în care se consumă, în medie, doar un tub de pastă de dinți pe an, ea a făcut din îngrijirea dinților un subiect cu adevărat cool.

Are o comunitate de 1,3 milioane de urmăritori pe rețelele sociale și o emisiune online pe Stirileprotv.ro și VOYO, ”Smile with Style”. Având carismă, o viziune clară și o ambiție de nezdruncinat, Dr. Mircea și-a construit un brand personal puternic ce a devenit locomotivă pentru afacerea ei. Acest dialog dezvăluie povestea din spatele succesului ei: Dentalist oferă servicii premium și a ajuns, la nici 4 ani de la deschidere, în topul clinicilor din București.

Omul, un brand

De la clinicile în care am lucrat în rezidențiat și după, am luat ce mi-a plăcut cel mai mult și am integrat acest mix în clinica Dentalist, pe care am deschis-o în 2020”, ne mai spune medicul stomatolog. Dar, înainte de toate, oare ce a adus-o în această meserie unde se îmbină tehnici de bijutier cu o zonă medicală foarte aparte? Se pare că răspunsul esențial se învârte în jurul unui cuvânt foarte frumos: zâmbetul.

”Sunt o persoană energică, optimistă și foarte zâmbitoare, asta poate și pentru că am o dantură bine pusă la punct și sunt încrezătoare în zâmbetul meu. Observând asta la mine, dar mai ales la pacienții mei care au fost la tratament, am făcut corelarea între îmbunătățirea aspectului zâmbetului cu încrederea în sine. După refacerea zâmbetului, atitudinea pacienților se schimbă complet – zâmbesc cu gura până la urechi, încrezători în ei. Este fascinantă modificarea!”, spune dr. Alexandra Mircea. De altfel, așa garantează cam toate studiile, pacienții devin mai prietenoși, mai deschiși. Faptul că îți îmbunătățești aspectul și ești mulțumit cu felul în care arăți, cresc șansele unui loc bun de muncă și/sau devii o persoană mult mai sociabilă decât înainte.

Există însă un aspect obligatoriu: Ca să existe frumusețe, trebuie ca  zâmbetul să fie funcțional. Dacă mușcătura e corectă, sănătatea dinților e în siguranță. Frumos și sănătos. Estetic și funcțional.

Înainte de Dentalist

Înainte de a-și deschide propria clinică nu a avut proiecte antreprenoriale, însă a fost implicată în câteva proiecte de CSR. Acestea, dar și întrebările pe care le primea constant în online, au ajutat-o să conștientizeze că sunt foarte multe persoane care au nevoie de educație dentară și de servicii stomatologice altfel.

Așa a demarat proiectul ei în social media. Clipuri informative, postări punctuale sau chiar articole despre probleme medicale în stomatologie și despre tipuri de tratamente.

”Le-am povestit despre problemele medicale și am explicat atât despre simptome, adică semne pe care le pot avea pacienții, cât și despre consecințele netratării acestora. E important ca pacienții, în momentul în care simt că e ceva în neregulă sau identifică parte dintre simptomele despre care povestesc eu, să înțeleagă că trebuie să meargă la dentist. Medicul le face o consultație completă, le identifică problemele și, în funcție de asta, le dă un tratament personalizat”, informează Dr. Mircea.

Esențial este ca oamenii să știe că există probleme care se pot agrava și care pot avea consecințe neplăcute, precum dureri, umflături, pierderea unui dinte sau a mai multora, se modifică estetica sau posibilitatea de a mesteca etc.

”Sănătatea gurii e în strânsă legătură cu sănătatea corpului și astfel pot apărea probleme de sănătate generală cauzate de cele la nivelul cavității bucale”, subliniază dr. Mircea.

În conținutul video din social media și în emisiunea online de pe Stirileprotv.ro și VOYO, ”Smile with Style”, Alexandra a povestit și despre diverse tratamente stomatologice, pentru ca pacientul să știe ce urmează, fiind important să se simtă confortabil când merge la medicul dentist. ”Întotdeauna recomand să aibă deschidere față de medic, să discute cu el despre temeri și neclarități, mai ales dacă ceea ce urmează din punct de vedere medical îl face pe pacient să se simtă mai confortabil”.

De ce Dentalist?

”Ajunsesem în punctul în care prietenele și colegele mele plecau din țară pentru că nu găseau în România un job pe placul lor. M-am trezit în acest context singură și am simțit că e nevoie să fac ceva să opresc, cât pot, plecarea românilor din țară. Și să lupt și pentru întoarcerea lor”, ne mai spune medicul stomatolog. Marele câștig este că a și reușit. Una dintre prietenele ei apropiate nu a mai plecat și este în clinică, lucrează împreună. Iar primii 4 angajați ai Dentalist au fost români care s-au întors acasă la începutul pandemiei.

Șansa de a face meseria în țară

”Pentru mine asta a însemnat foarte mult, așa că acesta a fost unul dintre motivele pentru care am deschis clinica – să le dau o șansă oamenilor profesioniști să își pună în practică meseria fără limitări, în clinica Dentalist. Spun asta pentru că nu a existat vreo limitare în materie de aparatură sau de materiale: au venit aici, au lucrat, au făcut actul medical corect, cu toate lucrurile de care aveau nevoie, fără rabat de la calitate”, precizează, pentru Capital, dr. Alexandra Mircea.

”E important pentru mine ca pacientul să nu fugă de dentist, să aibă o experiență frumoasă aici, să fie relaxat, într-o atmosferă prietenoasă, unde simte că își revede un prieten, nu că vine la un control la medicul dentist”, ne atrage atenția doctorul.

De altfel, la Dentalist, spațiul e prietenos și confortabil. Există   televizoare fixate în tavan pentru ca pacientul să poată urmări programul preferat în timpul tratamentelor medicale. Medicii se folosesc de tehnologie – tablete, ecrane – pentru a le explica și arăta pacienților în mod exact tratamentul pe care urmează să îl facă, tot pentru a ști clar pașii următori și a fi relaxați.

Toate eforturile și investițiile făcute au fost în această idee în care să primeze confortul pacientului și calitatea serviciului medical.

Efectele pandemiei

Era Alexandra, la deschiderea Dentalist, prea tânără pentru așa un business? ”Din contră, mă gândesc cum de nu am ales acest drum mai din vreme. Dacă mă uit în acest moment înapoi, acesta e singurul regret pe care îl am în ce privește business-ul Dentalist. Îmi place să mă ocup de clinică, să lucrez cu oamenii și să reușesc să ofer tratamente stomatologice de calitate unui număr cât mai mare de pacienți. Dar mi-a părut rău că nu am avut curajul să fac lucrul acesta mai din timp”, zice stomatologul.

Și este de înțeles, pentru că a studiat detaliile din clinicile cu care a colaborat. A luat tot ce i-a plăcut de la ceilalți owneri sau manageri de clinică. Punând cap la cap toate acestea, a hotărât să deschidă Dentalist, cu promisiunea unei experiențe altfel, inedite pentru pacient.

Ideea de Dentalist a apărut în 2019. Tot atunci, în decembrie, am găsit și spațiul care găzduiește acum clinica. Ne-am apucat de renovări și de transformarea lui într-o clinică stomatologică și am aproximat că în aprilie 2020 vom putea deschide porțile Dentalist”, își aduce aminte Alexandra Mircea.

În martie 2020 însă, așa cum bine știm, a fost declarat lockdown.  România îngheța, și, odată cu ea, și planurile Dentalist. Totuși, Alexandra crede că, pentru ea, a fost un lucru bun.

”Acele 2 luni petrecute în casă, fără posibilitatea de a deschide clinica, mi-au prins foarte bine, pentru că am avut timp să mă documentez mai mult despre ceea ce presupune să conduci o clinică stomatologică. Am putut să accesez multe clipuri explicative online și documente, începusem să fac cursuri; am discutat cu foarte mulți medici dentiști și asistente întrebând ce e important pentru ei într-o clinică stomatologică; la fel am procedat cu antreprenori medicali pe care i-am întrebat despre experiența lor”, povestește Alexandra.

Dezghețul

În mai-iunie 2020, Dentalist s-a deschis. Dar oamenii erau destul de reticenți în ce privește mersul la doctor, pentru că nimeni nu știa exact ce e COVID-19, cât de tare ne afectează, de unde îl luăm.

Practic, a durat puțin până oamenii au înțeles că la dentist e de fapt unul dintre cele mai sigure locuri unde pot merge, pentru că acolo exista deja un întreg protocol de protecție încă de dinainte de pandemie.

”Nu am grăbit creșterea numărului de pacienți, totul s-a întâmplat organic. Am petrecut mult timp punând la punct birocrația necesară înființării clinicii, dar și creând conținut educativ pentru social media, conținut care putea ajunge în orice casă într-un moment în care oamenii erau foarte reticenți să meargă la stomatolog”, subliniază medicul.

Stomatologul mai spune că atunci a fost o perioadă cu mare impact– primii 4 angajați erau români întorși acasă din Diaspora. Ei înfruntaseră dificultățile pandemiei și nu știau exact ce le rezervă viitorul. ”M-am bucurat foarte mult să lansez acest proiect împreună cu ei, pentru că, real vorbind, începuturile Dentalist au fost marcate de momente pe care le-am dat acestei echipe restrânse, dar noi, pentru a crea cultura organizațională și a ne defini scopurile pe viitor”, ne mai spune dr. Alexandra Mircea.

Să vorbim despre investiție

Un cabinet stomatologic nu este ieftin, mai ales dacă vrei să oferi ce e mai bun de pe piață. Așa că, tot ce a economisit Alexandra în primii 10 ani în care a lucrat ca medic dentist colaborator în alte clinici a fost pus la bătaie. Această sumă, împreună cu împrumuturile de la bănci, s-au ridicat la o investiție inițială de aproximativ 250.000 de euro în clinica Dentalist.

”În primii doi ani, investiția a crescut până aproape de 1 milion de euro. O hotărâre pe care am luat-o în acești 2 ani, complet în afara zonei mele de confort și care pe mine m-a marcat destul de mult, a fost să vând apartamentul meu și suma respectivă s-o investesc în aparatură pentru clinică. O decizie de care acum însă mă bucur și pe care aș lua-o din nou!”, mărturisește medicul.

La trei ani și jumătate de la deschiderea clinicii, investiția a ajuns până la 2 milioane de euro. Mult s-a dus pe aparatură, pe accesorii și pe materiale performante.

”Țin la experiența foarte bună a pacientului, ceea ce se traduce în aspect plăcut al clinicii, televizoare deasupra tuturor scaunelor, scaune cu cea mai comodă tapițerie – mici detalii care fac diferența”, atrage atenția stomatologul.

A vrut Alexandra să renunțe?

Nu mi-am permis să am vreun moment în care să mă gândesc să renunț, pentru că mi se pare că atunci când ai angajați nu ai impact doar asupra vieții lor financiare, ci și a familiilor lor, iar asta pentru mine este o responsabilitate mare”, ne mărturisește medicul.

Evident, în plus de asta, e și responsabilitatea față de pacienții cărora le-a promis că vor avea la Dentalist o experiență diferită, foarte profesionistă și prietenoasă în același timp. Oare cum avea să-i dezamăgească ?

Care sunt satisfacțiile aduse de proiectul Dentalist?

”Încep cu zâmbetele pacienților mei, care de fapt m-au determinat să devin medic dentist: zâmbetul unui om căruia i-ai luat durerea fizică sau pe cea emoțională reprezintă un impact mare emoțional ce-ți dă putere să mergi înainte și să îți dorești să multiplici această bucurie”, spune Alexandra.

Desigur, și angajând mai mulți medici și deschizând mai multe cabinete stomatologice în interiorul clinicii a însemnat posibilitatea de a ajuta un număr mai mare de oameni. Sunt mulți pacienți care după ce și-au îmbunătățit zâmbetul, și-au corectat mușcătura, și-au pus fațete sau și-au modificat estetica zâmbetului au mărturisit despre cât de mult a însemnat asta pentru ei.

”Unii au devenit mai sociabili și au scăpat de jenă sau de stres, alții și-au schimbat job-ul și acum profesează unde își doresc sau și-au găsit partenerul și s-au căsătorit. Nu mai vorbim de momentele în care i-am scăpat de o durere sau de o suferință fizică, îmbunătățindu-le starea de sănătate generală și iarăși generând un impact pozitiv asupra vieții lor.

Sunt momente emoționante când îi vezi, când vin și-ți mulțumesc și când le dau lacrimile și îți dau și ție, știind că ai putut să faci o diferență pentru viața acelor oameni”, punctează Dr. Mircea.

Nouă cabinete, zece mii de oameni fericiți

”Dacă acum 4 ani eram doar medic dentist, în prezent, pe lângă acest job, le pot adăuga și pe cel de creator de conținut, care presupune o muncă colosală contrar a ce cred unii, și pe cel de owner de clinică, care cere niște competențe de leadership pe care le dobândești în timp, nefiind înnăscute. Mă bucură și evoluția mea de până acum, dar mai am mult de lucru”, ne asigură Alexandra.

Cât despre meserie, medicul recunoaște că acum este mai mult manager, lider.

În acest moment, pot spune că în proporție de 90% sunt implicată în zonele de Executive și de creator de conținut și 10% în ce privește pacienții. Am avut o perioadă îndelungată în acești 4 ani în care am investit tot timpul de care dispuneam în a crește ca leader, pentru că a fost foarte important pentru mine să-mi conduc echipa cu tact și să îi ofer ei ce e mai bun”, afirmă Alexandra.

Mulți oameni fericiți: pacienții

La deschiderea clinicii, Dentalist avea 2 cabinete și o zonă de radiologie, totul pe o suprafață de 90mp. În prezent, Dentalist se întinde pe o suprafață de 4 ori mai mare și numără 9 cabinete stomatologice, plus cel radiologie, separat, care e utilat complet și are cea mai recentă tehnologie integrată, computerul tomograf. ”Ne-am dorit asta pentru ca pacientul să aibă la Dentalist toate investigațiile stomatologice necesare și să primească tratamentul medical, fără a părăsi incinta clinicii”, opinează dr. Alexandra Mircea.

10.000 de pacienți au trecut pragul clinicii Dentalist până la acest moment, numărul lor fiind în creștere de la an la an.

Echipa este cea care a ajutat cel mai mult la creșterea rapidă a clinicii. Saltul de la 2 la 9 cabinete înseamnă că și numărul de medici colaboratori, asistente, personal administrativ a crescut exponențial. Dacă în 2020 Dentalist avea între 3-5 angajați, acum sunt 50 de angajați și colaboratori.

”Împreună, cu toții, am făcut posibilă această creștere, la final de 2023 numărând o cifră de afaceri de 3 milioane de euro”, ne dezvăluie stomatologul.

Despre valori și implicare

Dr. Mircea crede că una dintre valori este îmbunătățirea continuă a colaboratorilor săi, nu doar medici, ci întreaga echipă: asistente, zona de administrație – front desk, management, echipa de marketing. Astfel, am aflat că toți participă la cursuri de perfecționare și de îmbunătățire, fiecare pe domeniul său, chiar și ownerul de clinică.

”Pentru mine a contat ca echipa să fie ca o familie și vină cu plăcere, pentru că, până la urmă, la muncă petrecem mai mult timp decât acasă. În fond, dacă toată lumea vine cu plăcere și se îmbunătățește constant, sunt sigură că și pacienții vor veni cu bucurie, simțindu-se într-un mediu familial și prietenos, convinși fiind că vor avea parte de un tratament medical de calitate, în care să aibă încredere”, simte Alexandra.

”Sănătatea pacientului, ea e cea mai importantă pentru mine. Să-l vezi la consultații, să îi identifici problema, să îi poți lua durerea și tratamentul pe care i-l oferi să îi rezolve problemele pe care le are și să le preîntâmpine pe cele care pot apărea ulterior. Pentru mine a contat enorm să îl ajut să scape de frica de dentist. Am făcut asta prin a-i arăta care e normalitatea, de fapt – pacientul are informații despre tratamente medicale pe care le va face, vede o față care îi devine curând cunoscută, care îi explică procedurile medicale, și i-am explicat că durerea nu mai trebuie obligatoriu să existe în stomatologie, pentru că există anestezia”, se destăinuie medicul.

Ce sunt oamenii, pacienți sau comunitate online?

”Oamenii sunt cei mai importanți din viața mea. Aici mă refer la familie, la echipă, la pacienți.  Familia m-a ajutat prin stabilitate și prin faptul că mi-a dat spațiu și m-a înțeles atunci când am avut mult de lucru și nu puteam acorda timp lor, pentru că orice oră aveam, o investeam în Dentalist.  Echipa e reprezentată de oamenii care s-au aliniat în spatele meu, care au absorbit aceeași viziune, care au înțeles că împreună avem un scop comun. Lor le sunt foarte recunoscătoare pentru că împreună suntem Dentalist, reușind să creăm acest fenomen într-un timp atât de scurt”, ne mai spune dr. Alexandra Mircea.

Totuși, mai există o categorie importantă de oameni pentru Alexandra. Cea pe care a încercat să o ajute prin conținutul educativ furnizat pe rețelele sociale. Străini, fără îndoială, dar pe care medicul stomatolog și-a dorit mult să-i scape de frica de dentist și să le dea cât mai multe informații pentru ca ei să fie cât mai informați, în cunoștință de cauză, și să fie mai sănătoși.

Pacienților le suntem foarte recunoscători pentru că ne-au ales și că au încredere în echipa Dentalist! Față de ei avem responsabilitatea să le punem zâmbetul pe buze, să îi facem mai încrezători în ei, în forțele proprii, să le redăm sănătatea dentară care are o influență atât de mare pentru starea lor de bine generală. Și e important să îi știm fericiți”, transmite un mesaj prin Capital dr.  Alexandra Mircea.

Proiecte pentru viitorul apropiat

Principalul obiectiv al Alexandrei pentru 2024 este să consolideze creșterea pe care au avut-o la finalul lui 2023, al treilea an de la înființarea business-ului.

”În momentul de față, avem un total de 22 de medici colaboratori. Până spre sfârșitul anului 2023, am mai adăugat 2 cabinete dentare, numărând în prezent un total de 9 în clinica Dentalist, însă cu o ocupare care nu era de 100%. Și asta pentru că nu am vrut să forțăm nimic, ci totul să fie organic. Lucrurile s-au așezat frumos, astfel că, în primele luni ale lui 2024, gradul de ocupare a crescut și ne dorim să păstrăm acest trend”, promite dr. Mircea.

Social media, impact și valoare CSR

”Implicarea și transmiterea informațiilor pe platformele de social media am făcut-o doar în ideea de a ajuta comunitatea. Am observat că întrebările pe care pacienții le adresează dentiștilor sunt recurente. Acestea, împreună cu frica de dentist pe care am întâlnit-o frecvent, m-au făcut să înțeleg că ar fi mai ușor pentru mine, dar și pentru ei, să știe deja răspunsurile la întrebări și să încerc să îi ajut să scape de această frică în primă fază, prin informații”, mărturisește Alexandra.

Descoperind această nevoie, tot mai mulți oameni au accesat informațiile și clipurile video pe care le-a oferit, așa că numărul urmăritorilor pe platformele de social media a crescut, ajungând în momentul de față la 1,3 milioane, din România sau Diaspora, conținutul Alexandrei fiind exclusiv în limba română.

”Sunt oameni care mă urmăresc din toate colțurile țării, dar și mulți români plecați în străinătate de la care primesc frecvent întrebări legate de stomatologie în privat sau în live-urile pe care le organizez constant.

Bineînțeles că această educație și acest ajutor de la distanță pot fi realizate doar până la un punct, însă întotdeauna le recomand pacienților să meargă cu încredere la un medic dentist”, subliniază specialistul.

O treime din pacienții Dentalist vin din Diaspora

Dentalist și dr. Alexandra Mircea s-au implicat și în CSR. Una dintre campaniile de implicare socială, care a avut un succes peste așteptări, a fost campania „Zâmbete de 10”.

Ea a avut loc anul trecut, în iulie, și a fost dedicată elevilor de clasa a XII-a care promovau examenul de Bacalaureat cu cel puțin o notă de 10 la una dintre probele scrise. Concursul a presupus ca ei să se înscrie pe site-ul Dentalist și urma ca clinica să-i premieze pe 10 dintre ei cu vouchere stomatologice în valoare de 1.000 lei și cu o periuță electrică Oral-B.

”Spun că a fost un succes pentru că în prima oră de la startul campaniei s-au înscris 450 de elevi. Ulterior, i-am cunoscut pe cei aleși la clinică și mi-a făcut o foarte mare plăcere. Tinerii de astăzi sunt plini de surprize, inteligenți, curioși. Mi-ar fi plăcut să-i pot întâlni pe cât mai mulți dintre ei, tocmai de aceea vom repeta anul acesta campania, dar și pentru că susținem educația și ne bucurăm să vedem entuziasmul cu care adolescenții ne-au acaparat, înscriindu-se”, ne destăinuie dr. Mircea.

Trăiesc afară, se tratează în țară

Și la Dentalist, sunt români care vin din străinătate pentru tratamente stomatologice complete.

”Mă bucur să discutăm despre acești români dragi mie care locuiesc în Diaspora. Întotdeauna mi-am dorit ca medicii să nu mai plece și să trateze din țară românii noștri, dar și pentru ca românii de peste tot să se poată întoarce acasă și să le oferim un tratament medical de excepție, de un profesionalism cel puțin egal, dacă nu care depășește standardele înalte din alte țări”, spune medicul stomatolog Alexandra Mircea.

”A crescut mult numărul de pacienți din alte țări, ajungând acum până aproape de 30% dintre pacienții clinicii. Ei vin la noi special pentru a-și face tratamente ample, precum implanturi sau reabilitări orale complexe, așa încât zâmbetul să nu fie doar frumos, ci și sănătos”, adaugă stomatologul.

Programările pacienților sunt optimizate așa încât să fie cât mai bine stabilite întâlnirile pe perioada în care ei stau în țară. Uneori este cazul unui tratament de durată, și atunci se socotește ca pacientul să aibă timp să se întoarcă acasă și să revină la clinică atunci când e nevoie. Partea cea mai bună este că pacienții de afară  recomandă Dentalist și aduc alte rude sau prieteni din comunitatea în care locuiesc în alte țări.

Mai toți au povești din experiențele lor anterioare avute în afara țării la medicul dentist. De regulă, ei ajung acolo în urgență, când problema nu suportă amânare. Pentru că dacă suportă amânare, preferă să o rezolve în țară. Iar motivele sunt diverse: fie pentru că în străinătate prețurile sunt exagerate, fie că nu se pot înțelege cu medicul. Practic, nu reușesc să stabilească un canal de comunicare comun și să înțeleagă un plan complex de tratament pe care medicul îl propune.

Sfaturi pentru tinerii antreprenori

Nu simt că sunt în măsură să dau sfaturi, însă pot împărtăși din experiența mea. Recomandarea e ca atunci când începi un business, să i te dedici 100%. Eu, în primii 2 ani de Dentalist, am lucrat 14 ore pe zi, fără weekend-uri libere. Când nu eram la clinică, mă gândeam tot la asta – cum să fac ca lucrurile să funcționeze mai bine”, își amintește Alexandra.

”Am participat la foarte multe cursuri, ceea ce fac și acum, pentru a mă îmbunătăți, pentru că eu, fiind de formare medic dentist, nu aveam atât de multe cunoștințe despre leadership și despre cum să conduci o clinică. Am învățat că trebuie să mă concentrez mult pe oamenii din echipă și să le dau 100% din timpul meu”, completează proprietarul clinicii Dentalist.

Ceea ce spune dr. Alexandra Mircea este că pentru ca un business să aibă succes, contează enorm ca echipa să îți înțeleagă cultura organizațională și să se alinieze în spatele tău cu același scop.

”Mie mi-a plăcut și îmi place ce fac și sunt sigură că dacă nu aș fi pus pasiune zi de zi, mi-ar fi fost mult mai greu. Așa că recomandarea este să-ți găsești un lucru pe care-l faci cu plăcere, care dă rezultate, și să-ți investești tot timpul să-l transformi într-o afacere; e destul de adevărată vorba aceea din popor care zice că dacă-ți place ceea ce faci, nu simți că muncești o zi din viață”, declară medicul stomatolog.

 Inovația este un ”must”?

”Cu riscul de a mă repeta, sprijinul cel mai mare l-am avut de la primii oameni cu care am deschis clinica, care au venit din alte țări foarte implicați și dornici să facă ceva pentru România, dar și pentru mine și Dentalist, pentru că s-au dedicat 100%. Ulterior, acest lucru l-au făcut toți membrii echipei Dentalist și oamenii din preajma mea”, garantează dr. Alexandra Mircea.

Caracteristica esențială pe care o întâlnești odată cu intrarea în Dentalist este ceea ce se numește în general ”cultură organizațională”. La Dentalist ea este orientată spre o comunicare deschisă și o atmosferă caldă, prietenoasă.

”La clinica Dentalist, inovația nu înseamnă doar adoptarea celor mai noi tehnologii stomatologice, ci și integrarea acestora într-un sistem holistic care îmbunătățește fiecare aspect al experienței pacientului. Punem un accent deosebit pe crearea unei experiențe la stomatolog care nu doar că răspunde nevoilor medicale, dar și transformă percepția despre vizita la dentist, făcând-o cât mai plăcută și lipsită de stres. Această abordare duală, care combină tehnologia de ultimă oră cu o cultură organizațională axată pe bunăstarea pacientului, este inovația noastră în adevăratul sens al cuvântului”, ne spune secretul cinicii sale chiar proprietarul său.

Organizare beton

Interesantă este însă și organizarea de la Dentalist. Aici, fiecare medic are  specialitatea lui, adică există un medic care pune aparate dentare, unul care realizează tratamente de canal, altul care extrage dinții și face proceduri chirurgicale, ba chiar și un medic care pune fațete ș.a.m.d.

”Din punctul meu de vedere, cu cât îți dedici mai mult timp unui anume tip de tratament, cu atât devii mai bun în a-l realiza, și a fost esențial pentru mine ca pacienții clinicii să beneficieze de servicii premium”, subliniază medicul.

Asta pentru că sănătatea pacientului e cea mai importantă. ”Să identifici problema, să îi poți lua durerea. Dar și tratamentul pe care i-l oferi să îi rezolve problemele pe care le are. Și să le preîntâmpine pe cele care pot apărea ulterior, aceasta este neprețuit. În plus de asta, mă întorc la ce spuneam anterior. Zâmbetul pacientului atunci când i-ai rezolvat problema – fie că i-ai îndreptat dinții, i-ai făcut 2 plombe. Când e fericit de cum arată, cu încredere în el. Acesta a fost și este scopul meu de când am deschis clinica”, crede medicul stomatolog.

Citate despre momentele de bucurie

”Satisfacțiile sunt mari și în ceea ce privește echipa mea, dar și pentru mine, personal. Echipa, pentru că s-au aliniat cu toții în spatele meu spre același scop. Acela de a fi prietenoși și profesioniști. De a înțelege că pacientul primează, că experiența lui e importantă, spune dr. Mircea.

De la primul zâmbet afișat și până la momentul în care pacientul pleacă din clinică. Și o face detensionat, relaxat, până la momentele în care vezi evoluția echipei, toate sunt satisfacții.

”Vezi oamenii cum au crescut sub ochii tăi, că ai putut să-i ajuți, să-i ghidezi să-și identifice nevoile, pasiunile. Observi cum cresc ca oameni, se maturizează, capătă experiență. E minunat!”, mai spune ownerul Dentalist.