În 1992, Prințesa Diana s-a înregistrat, în secret, descriindu-și disperarea față de modul în care decurgea căsătoria cu prințul Charles, conform biograful ei, Andrew Morton. Prin aceste înregistrări, Diana a vrut să prezinte publicului partea ei de adevăr privind destrămarea mariajului cu Charles.
Un mariaj pus la încercare de o serie de factori, inclusiv de diferența de vârstă dintre Diana și Charles (doisprezece ani), relația amoroasă neîntreruptă a lui Charles cu Camilla Parker Bowles și, nu în ultimul rând, de lupta Dianei cu bulimia, scrie Newsweek.
Povestea Dianei, în cea mai controversată carte
În transcrierile casetelor, Diana a dezvăluit că era extrem de nefericită în căsnicie și că a încercat să se sinucidă de mai multe ori. Diana nu s-a întâlnit direct cu Morton pentru realizarea aceelei cărți. În schimb, a înregistrat respectivele casete din apartamentul ei de la Palatul Kensington, cu un vechi prieten, dr. James Colthurst, care i le-a predat apoi lui Morton. Tema principală a interviurilor s-a axat pe destrămarea căsniciei ei cu Charles și rolul pe care l-a avut Camilla în eșecul căsătoriei. Bazată pe aceste interviuri, cartea, intitulată ”Diana: Her True Story”, a fost publicată în iunie 1992, atât autorul Morton, cât și Diana negând implicarea prințesei.
Înregistrările au devenit publice într-un documentar NBC
După moartea tragică a Prințesei Diana în accidentul de mașină care a avut loc la Paris, în 1997, Morton a confirmat că prințesa a fost sursa cărții. El a publicat de atunci unele transcrieri ale interviurilor ei. În 2004, casetele lui Morton au fost difuzate pentru prima dată într-un documentar NBC intitulat ”Princess Diana: The Secret Tapes”. National Geographic a reluat interviurile, în 2017, la 20 de ani de la moartea prințesei, realizând documentarul intitulat ”Diana: In Her Own Words”. Un segment din acest ultim documentar a devenit viral pe TikTok chiar de curând. Conține amintirile Dianei despre o petrecere din anii 1980, unde a înfruntat-o pe Camilla, reproșându-i relația cu Charles. Încărcat de utilizatorul everythingroyal0, videoclipul a fost vizionat de peste 3 milioane de ori și a primit peste 165.000 de aprecieri și 2.000 de comentarii.
Momentul confruntării
În casetele date biografului Andrew Morton, prințesa ar fi detaliat ce s-a întâmplat în noaptea în care a avut curajul să o înfrunte pe Camilla, la petrecerea găzduită în casa unei prietene. „Intru în casă, întind mâna spre Camilla, pentru prima dată, și mă gândesc „Of, am trecut și peste asta”. Eram cu toții la etaj și discutam. Brusc, am observat că nu erau acolo nici Camilla, nici Charles”, povestește Diana.
„Asta mă deranjează. Așa că, îmi fac curaj și cobor, unde știu cu ce mă voi confrunta. Ei încearcă să mă oprească, spunându-mi: „Diana, nu te duce acolo”. Dar trebuie să merg să-mi găsesc soțul. Cobor, și acolo dau peste un grup, din trei persoane, foarte fericit: Camilla, Charles și un alt bărbat pe care nu-l cunoșteam”, adaugă fosta Prințesă de Walles.
„Ai tot ce ți-ai dorit vreodată!”
După ce s-a apropiat de grup, Diana i-a spus Camillei că vrea să-i vorbească. „M-am gândit bine: acesta este momentul tău!
Așadar, m-am dus și m-am alăturat conversației, ca și cum am fi fost cei mai buni prieteni. I-am spus: „Camilla, mi-ar plăcea să vorbesc cu tine dacă se poate”. Camilla părea că se simte ”foarte inconfortabil și a lăsat capul în jos”, Prințesa explicând și cum a făcut să rămână singură cu rivala ei: ”Domnilor, o să vorbesc rapid cu Camilla și voi pleca într-un minut”. Prințesa și-a amintit că i-a spus Camillei următoarele cuvinte: ”Știu ce se întâmplă între tine și Charles și vreau doar să știi asta”. Camilla i-ar fi replicat: „Nu știu despre ce vorbești”, iar după o pauză a continuat: „Ai tot ce ți-ai dorit vreodată! Toți bărbații din lume se îndrăgostesc de tine. Ai doi copii frumoși. Ce ți-ai putea dori mai mult?” Răspunsul Dianei a fost următorul: „Îmi doresc soțul”.
Numeroși comentatori ai videoclipului devenit viral au lăudat-o pe prințesă, scriind: ”Această confruntare a fost plină de curaj. Ea a întâlnit-o pe Camilla ca pe o egală, nu a disprețuit-o. S-au privit ochi în ochi”. În lunile de după publicarea cărții, Andrew Morton, Charles și Diana și-au anunțat, oficial, despărțirea. În 1995, Prințesa Diana oferit un interviu controversat pentru BBC Panorama.