INS: Câștigul salarial mediu net a urcat în aprilie în România, ajungând la 4.564 de lei

Ultimele date transmise marți de Institutul Național de Statistică arată că în aprilie s-au înregistrat creșteri în ceea ce privește câștigul salarial mediu net pe economie. Cu toate acestea, în funcție de domenii, unii angajații au înregistrat și scăderi semnificative.

Câștigul salarial mediu, în creștere

Câştigul salarial mediu net pe economie a fost de 4.564 de lei în aprilie 2023, în creştere cu 10 lei (+0,2%) faţă de luna martie, valorile cele mai mari înregistrându-se în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (10.720 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.441 lei), potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Comparativ cu luna aprilie a anului 2022, câştigul salarial mediu net a crescut cu 15%.

În ceea de priveşte câştigul salarial mediu brut, acesta s-a situat la 7.311 lei, cu 21 lei (+0,3%) mai mare decât în luna martie 2023.

Datele INS arată că indicele câştigului salarial real a fost 103,4% în luna aprilie 2023 faţă de luna aprilie 2022 şi de 99,5% faţă de faţă de martie 2023. Comparativ cu luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost în aprilie 2023 de 235,3%, cu 1,2 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna martie 2023.

În luna aprilie 2023, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat, aproape în egală măsură, atât creşteri, cât şi scăderi faţă de luna precedentă. Astfel, creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), dar şi de realizările de producţie ori încasările mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

În ce domenii s-au înregistrat cele mai notabile schimbări?

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat astfel: cu 26,6% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv cu 25,4% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat; între 6% şi 13,5% în transporturi pe apă, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, telecomunicaţii, transporturi aeriene, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, alte activităţi extractive, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale.

Pe de altă parte, scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna martie 2023 au fost determinate de acordarea în luna precedentă de premii ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat: cu 31% în fabricarea produselor din tutun; între 5% şi 9% în activităţi de editare, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor); între 3% şi 4% în fabricarea produselor textile, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea băuturilor, fabricarea de mobilă, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii).

Creșteri și în sectorul bugetar

În sectorul bugetar, în luna aprilie 2023, câştigul salarial mediu net a crescut comparativ cu luna precedentă în administraţie publică (+3,6%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (+1,7%), în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare (tichete de vacanţă), iar în învăţământ, câştigul salarial mediu net a scăzut (-6,6%) ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare.

În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparaţie (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.

Evoluţia câştigului salarial real depinde, atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net, cât şi de rata inflaţiei, se mai arată în comunicatul INS.