Consumul final de energie electrică a crescut în România cu 2,6%, în primele cinci luni ale anului, faţă de acelaşi interval din 2017, până la 23,516 miliarde kWh, în timp ce iluminatul public a înregistrat o scădere de 4,7%, iar consumul de energie al populaţiei s-a diminuat cu 10,2%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate joi.
Potrivit sursei citate, în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2018, resursele de energie primară s-au majorat cu 3,8%, iar cele de energie electrică au scăzut cu 0,2% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent.
Principalele resurse de energie primară, în intervalul de referinţă, au totalizat 14,305 milioane de tone echivalent petrol (tep), mai mult cu 525.400 tep.
Totodată, producţia internă de energie a însumat 8,780 milioane tep, în scădere cu 23.200 tep în comparaţie cu primele cinci luni ale anului trecut, iar importul a fost de 5,525 milioane tep.
Datele INS relevă că, în perioada analizată, resursele de energie electrică au fost de 29,003 miliarde kWh, în scădere cu 64,8 milioane kWh,
De asemenea, în primele cinci luni din 2018, producţia din termocentrale a fost de 11,151 miliarde kWh, cu 945,6 milioane kWh mai puţin (-7,8%) faţă de acelaşi interval din 2017.
Producţia din hidrocentrale a fost de 8,227 miliarde kWh (+21,4% faţă de ianuarie – mai 2017), iar cea din centralele nuclearo-electrice s-a situat la 4,492 miliarde kWh, în scădere cu 69,6 milioane kWh (-1,5%).
Statistica oficială arată că, în perioada ianuarie – mai 2018, producţia din centralele electrice eoliene a fost de 3,279 miliarde kWh, în scădere cu 129,7 milioane kWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă in instalaţii fotovoltaice s-a ridicat la 699,2 milioane kWh, mai puţin cu 46 milioane kWh comparativ cu perioada corespunzătoare din 2017.
Exportul de energie electrică al României s-a situat la 2,702 miliarde kWh, în scădere cu 602,6 milioane kWh. În acelaşi timp, consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a scăzut cu 57,9 milioane kWh, până la 2,785 miliarde kWh, în primele cinci luni din acest an. AGERPRES