Ultimele date transmise luni de Institutul Național de Statistică arată o scădere în ceea ce privește deficitul balanței comerciale în perioada ianuarie - mai 2023. Majoritatea schimburilor de bunuri au fost realizate cu Uniunea Europeană, cu o valoare de aproape 29 de miliarde de euro pentru exporturi și 37 de miliarde de euro pentru importuri.
Deficitul balanței comerciale s-a redus în primele cinci luni
Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) s-a redus cu 13,4% în primele cinci luni ale anului curent în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 11,06 miliarde de euro.
Exporturile FOB au înregistrat o valoare totală de 39,68 miliarde de euro, în creștere cu 7,5%, în timp ce importurile CIF au însumat 50,74 miliarde de euro, în creștere cu 2,1% față de primele cinci luni ale anului 2022.
În luna mai 2023, exporturile FOB au atins valoarea de 8,64 miliarde de euro, în timp ce importurile CIF au însumat 10,81 miliarde de euro, rezultând un deficit de 2,18 miliarde de euro. Comparativ cu luna mai 2022, exporturile au înregistrat o creștere de 8%, iar importurile au crescut cu 0,8%.
În primele cinci luni ale anului 2023, grupele de produse cu ponderi semnificative în structura exporturilor și importurilor au fost mașinile și echipamentele de transport (44,9% la export și 35,8% la import) și alte produse manufacturate (30,3% la export și 28,8% la import).
Majoritatea schimburilor comerciale, realizate cu UE
Schimburile de bunuri în cadrul UE27 au reprezentat 72,9% din totalul exporturilor și 73,1% din totalul importurilor în primele cinci luni ale anului curent, cu o valoare de 28,91 miliarde de euro la exporturi și 37,11 miliarde de euro la importuri.
Schimburile de bunuri în afara UE27 au reprezentat 27,1% din totalul exporturilor și 26,9% din totalul importurilor în aceeași perioadă, cu o valoare de 10,77 miliarde de euro la exporturi și 13,63 miliarde de euro la importuri.
Preţul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă preţul la frontiera ţării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum şi toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord, transmite INS.
Preţul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă preţul la frontiera ţării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale preţului FOB, cât şi costul asigurării şi transportului internaţional, mai precizează sursa citată.