Deficitul balanţei comerciale a urcat la 775 milioane de euro în luna ianuarie 2018, mai mare cu 169,8 milioane de euro decât cel înregistrat în ianuarie 2017, în condiţiile în care exporturile au crescut cu 15,9% iar importurile cu 17,3%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
În prima lună a acestui an, exporturile FOB au însumat 5,43 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 6,2 miliarde de euro.
Faţă de luna decembrie 2017, exporturile din luna ianuarie 2018 au crescut cu 20,7%, iar importurile au crescut cu 1,5%.
Valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în luna ianuarie 2018 a fost de aproximativ 4,15 miliarde de euro la expedieri şi de 4,59 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 76,5% din total exporturi şi 74,1% din total importuri.
Valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri în luna ianuarie 2018 a fost de 1,28 miliarde de euro la exporturi şi de 1,61 miliarde de euro la importuri, reprezentând 23,5% din total exporturi şi 25,9% din total importuri.
În luna ianuarie 2018, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (48,6% la export şi 37% la import) şi alte produse manufacturate (32% la export şi respectiv 30,5% la import).
Preţul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă preţul la frontiera ţării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum şi toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord.
Preţul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă preţul la frontiera ţării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale preţului FOB, cât şi costul asigurării şi transportului internaţional.