Economia României continuă să crească. Un indicator-cheie pentru consumul privat din primul trimestru dă semnalul continuării creștere economice în timpul guvernării Partidului Social-Demorat (PSD), precizează INS.
Economia continuă să crească în guvernarea PSD, arată un indicator-cheie pentru consumul privat din primul trimestru
Economia României continuă să crească. Potrivit unui indicator-cheie pentru consumul privat din primul trimestru, cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul, unul dintre cei mai importanți indicatori ai consumului privat, reprezentând aproximativ 60% din PIB-ul României și fiind un segment economic vital, a înregistrat o creștere semnificativă în primele trei luni ale acestui an față de perioada similară din 2023.
Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), vânzările din sectorul retail au crescut cu 6,4% în termeni brui datorită majorării vânzărilor de produse nealimentare (+12,3%), carburanți (+2,7%) și alimente, băuturi și tutun (+1,8%).
De asemenea, ajustate în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, vânzările din comerțul cu amănuntul au înregistrat o creștere de 5,5% în primul trimestru al acestui an comparativ cu aceeași perioadă din 2023, datorită majorării vânzărilor de produse nealimentare (+11,5%), comerțului cu carburanți pentru autovehicule în magazine specializate (+3,2%) și vânzărilor de produse alimentare, băuturi și tutun (+0,9%).
Vânzările din retail au crescut cu 8,6% în luna martie, față de luna februarie
Datele Institutului Național de Statistică (INS) pentru luna martie 2024 indică o creștere și mai semnificativă a volumului cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul în termeni brui comparativ cu luna anterioară. Astfel, avansul a fost de 8,6%, fiind susținut de vânzările de produse nealimentare (+6,5%) și carburanți (+0,3%).
În comparație cu martie 2023, în martie 2024, creșterea în termeni bruți a fost de 2%, iar ajustată, de 4,3%. Această evoluție pozitivă este determinată de îmbunătățirea puterii de cumpărare a românilor ca urmare a politicilor implementate de Guvernul condus de Marcel Ciolacu.
Cu o economie orientată către investiții publice fără precedent, România se situează în fruntea țărilor din UE în ceea ce privește creșterea economică, reflectată și în ritmul accelerat de creștere a salariilor, care depășește de două ori rata inflației.
În plus, datorită politicilor sociale promovate de PSD, s-au înregistrat progrese semnificative și în ceea ce privește valoarea salariului în contextul parității de cumpărare.
Măsurile cheie, cum ar fi limitarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază și plafonarea facturilor la energie, au contribuit la temperarea creșterilor de prețuri la aceste produse și servicii, care reprezintă o parte importantă din cheltuielile populației.