România a importat tot mai multe gaze în 2024. Producţia a înregistrat o creştere mult mai mică

gaze naturale aragaz

SURSA FOTO: Dreamstime

România a înregistrat o creștere de 11,8% la importurile de gaze naturale în primele cinci luni din 2024, ajungând la 661.400 tone echivalent petrol, potrivit datelor INS.

INS anunță importuri de gaze în creștere cu 11,8%

Conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS), România a importat în primele cinci luni ale anului 2024 o cantitate de gaze naturale utilizabile de 661.400 tone echivalent petrol (tep), înregistrând o creștere de 11,8% (+69.900 tep) față de aceeași perioadă a anului precedent.

În perioada ianuarie – mai 2024, producția internă de gaze naturale a atins 3,206 milioane tone echivalent petrol (tep), înregistrând o creștere de 1,7% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent (+52.200 tep).

Potrivit Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, se estimează că producția de gaze naturale va crește anual cu o medie de 1,7% între 2024 și 2027, după o creștere de 1,4% în 2023.

În ultima Prognoză a echilibrului energetic, Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) estimează pentru 2024 o producție de 7,675 milioane tone echivalent petrol (tep), în creștere cu 0,6%.

Pentru 2025, producția este prognozată să ajungă la 7,79 milioane tep (o creștere de 1,5%), iar pentru 2026 la 7,907 milioane tep (o creștere de 1,5%). În 2027, producția ar putea atinge 8,176 milioane tep, marcând o creștere de 3,4%.

Referitor la importuri, CNSP preconizează pentru 2024 o creștere de peste 10% a importurilor de gaze naturale.

Sediul INS / SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin

După această perioadă, se așteaptă o tendință de reducere a importurilor, cu un ritm mai accentuat până în 2027 (-6%), datorită creșterii producției interne prin exploatarea noilor capacități și menținerii tranzitului către piețele externe.

Importurile de gaze naturale pentru 2024 sunt preconizate să ajungă la 2,392 milioane tone echivalent petrol

Conform estimărilor CNSP, importurile de gaze naturale pentru 2024 sunt preconizate să ajungă la 2,392 milioane tone echivalent petrol (tep), marcând o creștere de 11,1%.

Pentru 2025, importurile ar urma să scadă la 2,211 milioane tep (o scădere de 7,6%), în 2026 la 2,150 milioane tep (o scădere de 2,7%), iar în 2027 la 2,022 milioane tep (o scădere de 6%).

Proiectul Strategiei Energetice a României 2025-2035, cu perspectiva anului 2050, elaborat de Ministerul Energiei, indică faptul că producția de gaze naturale din resurse terestre este de așteptat să scadă până în 2035.

Menținerea unui grad redus de dependență față de importuri va depinde în mare măsură de dezvoltarea rezervelor descoperite în Marea Neagră.

Documentul evidențiază că, pe termen scurt și mediu, rezervele de gaze naturale pot crește prin adoptarea de noi tehnologii care să îmbunătățească rata de recuperare în zăcăminte și prin derularea proiectelor de explorare în adâncime și pe platforma continentală a Mării Negre.

Primele gaze naturale din proiectele offshore sunt programate să fie disponibile pe piață începând cu anul 2027.

Conform datelor furnizate de operator, producția de platou va fi atinsă în decurs de un an de la startul producției și va dura aproximativ zece ani, cu un nivel de producție de circa 140.000 barili echivalent petrol pe zi. Ulterior, activul va intra într-o perioadă de declin natural pe durata a încă opt ani.