INS: Importurile și producția de lapte a scăzut în România în primele trei luni ale anului

supermarket, magazin alimentar, produse lactate, lactate

SURSA FOTO: Dreamstime

Importurile de lapte au scăzut în România în primele trei luni ale anului, arată ultimele date transmise de Institutul Național de Statistică. De asemenea, producția de lapte de consum a fost și ea în scădere față de perioada similară a anului trecut.

Importurile de lapte au scăzut în primele trei luni ale anului

România a importat, în primele trei luni ale acestui an, 30.200 tone de lapte brut, în scădere cu 13,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce cantitatea de lapte de vacă preluată de unităţile de procesare a crescut cu 13,4% în perioada menţionată, totalizând 289.740 tone, potrivit datelor publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În primul trimestru al anului, creşterea cea mai mare de producţie a fost înregistrată la smântână de consum (+1%), respectiv 15.878 tone, iar cea mai mare scădere s-a consemnat la producţia de unt (-13,2%), cantitatea obţinută fiind de 2.416 tone.

Potrivit sursei citate, producţia de lapte de consum a fost în primele trei luni ale anului de 90.296 tone, în scădere cu 7% faţă de perioada similară din 2022 (97.130. tone). Şi producţia de lapte acidulat, care include iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare, s-a diminuat cu peste 10% în primul trimestru al acestui an de la 56.996 tone anul trecut, la 51.214 tone anul acesta.

Pe zona de brânzeturi s-a consemnat o uşoară creştere a producţiei (+0,86%) până la 22.738 tone, din care brânzeturile din lapte de vacă reprezintă cea mai mare cantitate, respectiv de 21.874 tone, în uşoară scădere faţă de cele 21.953 tone obţinute în T1 2022.

În luna martie 2023, comparativ cu luna precedentă, cantitatea de lapte de vacă preluată de unităţile de procesare a crescut cu 17,5%, până la 104.891 tone.

Creștere importantă pentru producția de unt

Producţia de unt a înregistrat în martie cea mai mare creştere (+20,4%), respectiv 879 tone, faţă de 730 tone cu o lună în urmă, iar cea de brânzeturi s-a majorat la 8.283 tone, de la 6.933 tone în februarie. Producţia de lapte acidulat a fost în uşoară creştere – 16.965 tone, faţă de 16.462 tone în februarie.

De asemenea, producţia de lapte de consum a consemnat o creştere de la 29.460 tone în februarie, la 30.164 tone în martie 2023, iar cantitatea de lapte brut importată de către unităţile de procesare s-a majorat în luna martie 2023 faţă de luna precedentă cu 9,3%, până la 10.395 tone.

Datele statistice arată că faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, în luna martie 2023 cantitatea de lapte de vacă preluată de unităţile de procesare a crescut cu 15%.

Cea mai mare creştere a producţiei s-a înregistrat la unt (+13,9%), iar cea mai mare scădere la lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) (-13,1%). Cantitatea de lapte brut importată de către unităţile procesatoare a scăzut în luna martie 2023 cu 32,4% faţă de luna corespunzătoare din anul precedent.