Ultimele date transmise luni de Institutul Național de Statistică arată că managerii estimează, printre altele, o creștere a prețurilor în industria prelucrătoare, construcții și comerțul cu amănuntul.
Datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că managerii estimează o creştere a activităţii în construcţii şi în comerţul cu amănuntul, o relativă stabilitate a numărului de salariaţi în industria prelucrătoare şi în servicii, precum şi o creştere a preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi comerţul cu amănuntul, până în iulie.
Soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă, arată datele INS.
Industrie prelucrătoare
În cadrul anchetei de conjunctură din luna mai 2023, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +7%).
Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de +2% .
Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere în următoarele trei luni (sold conjunctural +16%).
Construcţii
Potrivit estimărilor din luna mai 2023, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni creştere a volumului producţiei (sold conjunctural +28%).
Managerii estimează creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +12%).
În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere a acestora (sold conjunctural +34%).
Comerţ cu amănuntul
În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni tendinţă de creştere a activităţii economice (sold conjunctural +20%).
Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere moderată (sold conjunctural +11%).
Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni, creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +12%).
Managerii societăţilor comerciale estimează creştere a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +24%).
Servicii
Conform estimărilor din luna mai 2023, cererea de servicii (cifra de afaceri) va înregistra creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +10%).
Se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +3%).
Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere moderată (sold conjunctural +10%).