Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 6,5%, în ianuarie 2015, în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de luna anterioară şi cu 0,5 puncte procentuale faţă de nivelul înregistrat în luna ianuarie 2014, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna ianuarie din anul curent, este de 607.000 persoane, în scădere faţă de luna precedentă (609.000 persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună din anul precedent (648.000 persoane).
Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi o depăşeşte cu 0,7 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 6,8% în cazul persoanelor de sex masculin şi 6,1% în cazul celor de sex feminin).
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 5,2% pentru luna ianuarie 2015 (5,6% în cazul bărbaţilor şi 4,7% în cel al femeilor).
Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 73,7% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna ianuarie 2015.