INS: Populaţia României a înregistrat un spor negativ de 4.242 persoane

Datele Institutului Naţional de Statistică (INS) arată că populaţia României a înregistrat un spor negativ de 4.242 persoane în iunie 2017, în condiţiile în care s-a consemnat naşterea a 15.504 de copii şi decesul a 19.746 de persoane.

În iunie s-au născut cu 549 mai puţini copii faţă de mai, iar numărul deceselor a scăzut cu 978. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna iunie 2017, a fost de 113, în scădere cu 10 faţă de luna mai 2017. 
Pe de altă parte, în luna iunie 2017, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 12.304 căsătorii, cu 36 mai multe decât în luna mai 2017. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.568, cu 125 mai puţine decât în luna mai 2017. 
Comparativ cu aceeaşi lună din 2016, în iunie numărul născuţilor a fost mai mic cu 538, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 1.105 mai mic faţă de luna iunie 2016. Sporul natural a fost negativ atât în luna iunie 2017 (-4.242 persoane), cât şi în luna iunie 2016 (-4.809 persoane). Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 19 mai mic în luna iunie 2017, faţă de cel înregistrat în luna iunie 2016. 
Numărul căsătoriilor a fost cu 1.048 mai mic decât în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 491 divorţuri mai puţine în luna iunie 2017, decât în luna iunie 2016. 
(Sursa: AGERPRES)