Preţurile producţiei industriale pe total - piaţa internă şi piaţa externă - au scăzut în octombrie cu 2,6% comparativ cu aceeaşi lună din 2014 şi cu 0,2% faţă de luna septembrie 2015, potrivit datelor publicate miercuri de Institutului Naţional de Statistică.
Pe marile grupe industriale, comparativ cu luna octombrie 2014, cea mai mare scădere a preţurilor producţiei industriale s-a înregistrat în industria energetică, respectiv 9,2%. Au mai scăzut preţurile în industria bunurilor intermediare, cu 2,2%, însă au crescut cu 1,6% în industria bunurilor de uz curent şi cu 1,1% în industria bunurilor de folosinţă îndelungată.
Faţă de septembrie 2015, în luna octombrie au scăzut preţurile producţiei industriale în sectorul bunurilor de capital, cu 0,7%, şi au crescut cu 0,2% în industria bunurilor de uz curent.
Preţurile producţiei industriale au coborât cu 9,3% faţă de octombrie 2014 în industria extractivă, cu 2,5% în industria prelucrătoare şi cu 2,3% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat. În domeniul sectorul distribuţiei de apă, salubrităţii, gestionării deşeurilor şi activităţii de decontaminare, preţurile au crescut cu 3,5%.
Raportat la luna septembrie 2015, în octombrie, preţurile producţiei industriale au scăzut cu 0,2% în industria extractivă şi cu 0,4% în industria prelucrătoare. În domeniul producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, preţurile au crescut cu 0,5% şi au stagnat în sectorul distribuţiei de apă, salubrităţii, gestionării deşeurilor şi activităţii de decontaminare. AGERPRES